BUCUREŞTI, 11 oct — Sputnik. Guccifer a fost adus sub escorta Poliției Române și a ofțerilor FBI pe Aeroportul Henri Coandă pentru a-şi ispăşi pedepsele contopite dispuse atât de instanţele din România, cât şi din SUA, relatează Digi 24.
Românul are de ispăşit patru ani şi patru luni de închisoare din partea justiţiei americane şi şapte ani din partea justiţie din România.
Pe 1 septembrie, hackerul român a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare de către instanţa federală americană din Alexandria, Virginia, pentru furt de identitate şi pentru că a spart conturile de e-mail ale familiei Bush şi ale altor politicieni, printre care şi Hillary Clinton.
În luna mai, Guccifer a pledat vinovat în faţa magistraţilor americani. El a recunoscut acuzaţiile ce i se aduc legate de accesul neautorizat în mai multe sisteme informatice.
Marcel Lazăr Lehel a declarat anchetatorilor americani că a reuşit inclusiv să spargă serverul privat de e-mail al fostului secretar de stat Hillary Clinton. Acesta a descris e-mailul politicianului american ca fiind "o floare deschisă cu sute de foldere la îndemână". Imediat după delcaraţiile românului, directorul FBI a dezminţit faptul că Guccifer ar fi obţinut acces la e-mailurile cu informaţii confidenţiale ale democratei.
Procurorii susţin că Guccifer a spart conturile de e-mail a peste 100 de persoane în perioada 2012-2014. Printre politicienii agresaţi se numără fostul secretar de stat Colin Powell, membri ai familiei fostului preşedinte George W. Bush, precum şi Sidney Blumenthal.
În trecut, hackerul a făcut publice e-mailuri cu mesaje de dragoste şi fotografii pe care comisarul european Corina Creţu i le-ar fi trimis lui Colin Powell în perioada 2010 — 2011. În 2014 el a mai fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pentru că a spart conturile de e-mail ale directorului SRI George Maior, ale europarlamentarului Corina Creţu şi ale unor vedete.