BUCUREŞTI, 9 oct — Sputnik. Codul Muncii din România prevede 13 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Internaţională a Muncii, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României, informează România TV.
Anul acesta însă Guvernul a decis ca şi Ziua Unirii Principatelor Române (24 ianuarie) să fie zi liberă.
În 2017, primele zile libere sunt 1 şi 2 ianuarie (duminică şi luni), urmate de Ziua Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie (marţi) şi de zilele acordate de Paşte, respectiv 16 şi 17 aprilie (duminică şi luni). În 2017, Paştele catoloc pică în aceeaşi zi cu cu Paştele ortodox.
Rusaliile cad în zilele de 4 iunie şi 5 iunie (duminică şi luni), iar Adormirea Maicii Domnului (15 august) este într-o zi de marţi. Astfel, din totalul de 13 zile libere declarate de lege, anul viitor vor pica doar 9 zile în cursul săptămânii.
Legea prevede că salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale beneficiază de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care nu li se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.