Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Șocant: pensionarii care au în România peste 1 miliard de lei vechi pe lună

© SputnikRONI, bani
RONI, bani - Sputnik Moldova-România
Abonare
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a dezvăluit recent, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că în România există persoane din magistratură care au pensii mai mari de 1 miliard de lei vechi pe lună. Marți a răspuns la întrebarea cum s-a ajuns să se obțină asemenea pensii și câte pensii de acest fel există în România.

BUCUREȘTI, 4 oct — Sputnik. Ministrul Raluca Prună dezvăluia, pe data de 21 septembrie, pe contul său de Facebook, că în România există pensionari magistrați a căror pensie este de 1 miliard de lei vechi pe lună, „pe o scăpare a legii". 

Răspunzând unui set de întrebări pe marginea acestei postări, întrebări pe care i le-a adresat Hotnews,, Raluca Prună a precizat, prin intermediul biroului de presă al Ministerului, că Ministerul nu deține date referitoare la cuantumul pensiei de serviciu, acestea putând fi obținute de la Casa Națională de Pensii, însă poate confirma că în România există 60 de persoane care au astfel de pensii. 

Fiind întrebată câte cazuri de magistrați pensionari trecuți în avocatură beneficiază de decontarea chiriei, Raluca Prună a răspuns că ministerul nu deține date referitoare la cei trecuți în avocatură, ci date privitoare la cei pensionați. 

„920 de judecători, suma plătită în primele 7 luni ale anului 2016 este de 8.674.418 lei; 1.771 grefieri, suma plătită în primele 7 luni ale anului 2016 este de 16.796.517 lei", a răspuns Ministerul Justiției. 

Ministerul a răspuns și la întrebarea referitoare la câți magistrați beneficiază de diurna de 2% pe zi și ce sume sunt plătite lunar din bugetul MJ pentru aceste cheltuieli. 

„De diurna de detaşare în cuantum de 2%/zi beneficiază un număr de 32 de judecători, cu un impact bugetar de 678.542 lei în primele 7 luni ale anului 2016. Grefierii nu beneficiază de diurna de 2%, ci de diurna de 17 lei/zi prevăzută pentru bugetari. Nu există la acest moment o situaţie centralizatoare a grefierilor detaşaţi", a răspuns biroul de presă al MJ.

Fluxul de știri
0