BUCUREŞTI, 29 sept — Sputnik. În noaptea tragediei, Ioan Gyuri Pascu chemase la ora 3 dimineaţa o ambulanţă, iar medicul de pe salvare i-a spus ca are "atacuri de panică", i-a dat un calmant și a plecat, relatează B1TV.
După două ore artistul a făcut infarct și a murit. Joi, 29 septembrie, corpul de control al Ministerului Sănătății și membrii ai Departamentul pentru Situații de Urgență investighează informaţiile venite de la Serviciul de Ambulanță.
Prima concluzie a corpului de control al ministrului Sănătăţii în cazul morţii lui Ioan Gyuri Pascu este că medicii au avut o abordare terapeutică superficială.
"Echipa de control va elabora un raport pe care îl va înainta ministrului Sănătăţii şi şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Informaţiile de până acum denotă o posibilă abordare terapeutică superficială", arată comunicatul ministerului Sănătăţii.
Gheorghe Borceanu, preşedintele Colegiului Medicilor, a declarat că instituţia s-a autosesizat cu privire la decesul cântăreţului Ioan Gyuri Pascu şi a anunţat că urmează o anchetă disciplinară în timpul în care se vor înregistra probele, înscrisurile, documentele și declarațiile tuturor celor care pot să declare ceva în legătură cu tragicul eveniment.
Alice Grasu, directoare Ambulanţa Bucureşti, consideră că serviciul nu are un staff suficient de mare şi din acest motiv consulaţiile nu se fac amănunţit.
"Din păcate numărul medicilor la consultații este mic și foarte mic la nivelul Bucureștiului. Acești medici trebuie să răspundă la 10-12-14 solicitări în 12 ore ceea ce e foarte greu. Astfel că probabil în unele cazuri nu fac atât de amănunțit consultația pe cât ar trebui", a precizat medicul.