Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Seismolog celebru: va urma un cutremur uriaș

© Sputnik / Miroslav Rotariземлетрясения
землетрясения - Sputnik Moldova-România
Abonare
Seismologii români prognozează un cutremur asemenea celui din 1802, care a avut o intensitate de 7,9-8,2 grade pe scara Richter. Unda sa de șoc s-a simțit și la Moscova, Sankt Petersburg, în Insula Creta și Marea Egee. El a ținut 2 minute și de 30 de secunde.

CHIŞINĂU, 26 sept – Sputnik. Activitatea seismica din România a fost intensă în ultima perioadă, însă toate cutremurele au avut, până acum, o intensitate mică. Conform Institutului Naţional de Fizică a Pământului (INFP) din Bucureşti, de la 1 august  până la 23 septembrie pe teritoriul României s-au produs nu mai puţin de 30 de seisme. Multe dintre acestea au fost resimţite şi pe teritoriul Republicii Moldova.

Seismologul Gheorghe Mărmureanu, fostul director INFP, a dat însă o veste proastă. Conform previziunilor sale, următorul cutremur mare care se va produce în Romania va fi mai puternic decât cel din anul 1977.

„Va fi ca cel din 1802, cel mai mare, va fi de 7,9 grade, deci cu efecte puternice. Aceasta înseamnă şi Moldova toată şi Focşani şi poate sa fie şi Muntenia, Dobrogea, o parte”, a declarat seismologul.

Un cutremur moderat cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter s-a produs în zona Vrancea în noaptea de vineri spre sâmbătă, 24 septembrie.

Cutremurul a avut loc la ora locală 2h 11min 20sec şi a fost resimţit şi în Republica Moldova, în special în partea centrală şi de sud a ţării.

Epicentrul cutremurului a fost localizat în Munţii Vrancea. Cutremurul s-a produs la adâncimea de 91,6 km. Intensitatea maximă a fost de V-VI grade pe scara Mercalli.

Potrivit seismologilor, cutremurul din noaptea de 23-24 septembrie a fost cel mai puternic eveniment înregistrat în Vrancea după 2014, când la 22 noiembrie s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 5,7 grade în zona Mărăşeşti-Panciu la adâncimea de 41 km. Ultimul cutremur vrâncean perceptibil a avut loc la 29 martie 2015, magnitudinea acestuia fiind de 4,9 grade.

Fluxul de știri
0