CHIȘINĂU, 23 sept — Sputnik. Organele de drept monitorizează în prezent 600 de adolescenți, în privința cărora există „suspiciuni de radicalizare", a declarat ministrul francez al Justiției Jean Jacque Urvois.
"Direcția de protecție judiciară a tinerilor monitorizează în jur de 600 de adolescenți, în privința cărora există suspiciuni de radicalizare", a declarat Urvoas, specificând că din numărul total al celor suspecți, 150 au fost reclamați chiar de părinții acestora.
De asemenea, Urvoas a menționat că în prezent 14 tineri, 11 băieți și 3 fete, sunt încarcerați în legătură cu „radicalizare".
În septembrie, prim-ministrul Manuel Valls a declarat că în Franța în jur de 15 mii de persoane se află sub monitorizare, fiind suspectați de tendințe de radicalizare. Valls a mai menționat că în jur de 700 de francezi au plecat la război în Irak și Siria, dintre care, 275 sunt femei și câteva zeci sunt minori.