BUCUREȘTI, 22 sept — Sputnik. Deputatul de opoziție din Rada Supremă de la Kiev, Mihail Papiev, citat de Russia Today, a declarat că Ucraina va deveni independentă față de creditorii internaționali atunci când va combate corupția și hoția.
Potrivit lui Papiev, autoritățile ucrainene se cred victorioase după ce au obținut din partea FMI promisiunea unui nou împrumut de un miliard de dolari. Însă din bugetul acestei țări anual dispar 12 miliarde de dolari, a mai declarat deputatul.
El a mai subliniat că Ucraina, potrivit indicatorului de percepție a corupției, ocupă locul 130 dintre 168 de state, plasându-se alături de Nicaragua.
La 16 septembrie Ucraina a primit de la FMI o tranșă de un miliard de dolari.