Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Clipe de groază pentru o româncă plecată la muncă: treceau şobolanii pe sub mine

© Sputnik / Алексей Даничев / Accesați arhiva multimediaКрыса
Крыса - Sputnik Moldova-România
Abonare
Cătălina, o tânăra în vârstă de 26 de ani din Satu-Mare, s-a hotărât să plece în Marea Britanie după ce magazinul unde lucra a dat faliment. A sperat să-şi împlinească visele şi nu se aştepta să dea peste coşmarul în care a intrat.

BUCUREŞTI, 19 sept — Sputnik. Magazinul pentru care lucrase în țară a dat faliment, iar după două luni de căutări, nereuşind să găsească alt job, s-a hotărât să-și încerce norocul în Londra, scrie Diaspora Românească

A plecat la o prietenă din copilărie care locuiește de ani buni în Anglia. Cătălina, în vârstă de 26 de ani, nu a stat pe gânduri și a acceptat, mai ales că se destrămase şi o relaţie veche de patru ani. Numai că planurile din România nu s-au potrivit deloc cu ceea ce-şi dorea în Anglia.

„Am ajuns să dorm pe o bancă în parc. Nici în cel mai negru coșmar nu aș fi crezut că voi trăi așa ceva. Tresăream la cel mai mic zgomot care se auzea după copaci. Treceau șobolani pe sub bancă, iar sunetele pe care le scoteau vulpile erau parcă dintr-un film de groază", a mărturisit ea.

Коэффициенты ставок на результат на референдум ЕС отображаются в пари магазин в Вестминстере, Лондон - Sputnik Moldova-România
Internaţional
După Brexit: o româncă din Anglia se teme să mai vorbească româna

Dimineața la prima oră prietena Cătălinei i-a adus mâncare, niște bani și a început să sune câţiva cunoscuții și să îi întrebe dacă o pot primi. În cele din urmă, un coleg de-al ei s-a oferit să o găzduiască. Dar mai întâi a trebuit să doarmă încă o noapte în magazia din curte a prietenei.

Problemele Cătălinei nu s-au oprit aici. După ce colegul prietenei s-a hotărât să o găzduiască, acesta a început să îi ceară bani după numai o săptămână, pentru chirie, depozit, mâncare şi facturi. Camera în care stătea era foarte mică, doar pentru un pat de o singură persoană. Stresul şi panica puseseră stăpânire pe ea din cauză că nu îşi putea plăti facturile la timp.

"Trăgeam șifonierul în ușă noaptea când mă puneam în pat de frică să nu intre peste mine. Mă așteptam la orice, plus că nu puteam pleca. Nu aveam unde, decât înapoi în parc pe bancă, cu șobolanii și cu vulpile", povesteşte tânăra.

I-a povestit unei alte prietene prin ce trece și, după câteva zile, a reușit să mă mute. După ce i s-a făcut milă de ea, prietena a luat-o la ea în casă pentru o lună, două, trei sau până când se pune pe picioare.

Aşa a ajuns, după vreo trei săptămâni de coșmar, într-o casă curată și într-o cameră călduroasă, cu pat, cu șifonier, cu dulapuri, dar și cu spațiu între ele.

"A fost cea mai fericită zi din viața mea", a încheiat Cătălina relatarea coșmarului pe care l-a trăit în primele săptămâni în Anglia.

Fluxul de știri
0