BUCUREȘTI, 19 sept — Sputnik. Dacian Cioloș a declarat că şomajul a scăzut în România, dar rămâne ridicat în rândul tinerilor şi a avertizat că este nevoie de continuarea măsurilor de creare de locuri de muncă, altfel sistemul de pensii nu va fi sustenabil.
"Numărul locurilor de muncă din România, care a crescut cu 152.000 faţă de iulie 2015. Aproximativ 140.000 de salariaţi în plus au apărut în sectorul privat, iar alţi 12.000 în sectorul public. Majoritatea noilor angajaţi din sistemul privat sunt din zona serviciilor", a spus premierul.
Premierul a vorbit și despre creșterea economică înregistrată pe care o consideră sustenabilă pentru că "este bazată pe investiții, dar și pe consum" și de asemenea consideră că expansiunea pieței imobiliare este un lucru pozitiv, deși experții au atras atenția în dese rânduri asupra pericolului creării unor "bule".
"Față de anii trecuți, acum toate sectoarele economiei contribuie la creșterea economică. Creșterea puterii de cumpărare nu se repercutează doar în consum, ci și în piața imobiliară, pentru că în acest an avem o creștere cu 21%", a spus Cioloș.
Premierul a trecut în dreptul realizărilor și faptul că "au crescut investițiile străine directe, care sunt mai mari cu 25-30% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut", o măsură care este însă aspru criticată de opoziție care consideră că în fața capitalului străin investițiile autohtone sunt dezavantajate.