CHIȘINĂU, 16 sept — Sputnik. În opinia expertului în domeniul securității naționale de la Centrul de analize strategice și bugetare din Washington, Michelle Shevin-Coetzee, întâlnirea liderilor europeni din 16 septembrie la Bratislava a fost tensionată și asta din cauza faptului că UE se confruntă cu provocări mari ce nu pot fi depășite cu un anumit instrument politic concret.
Lipsa soluțiilor complexe poate provoca dispariția UE
Principala problemă a UE în opinia expertului de la Washington este aceea că dacă liderii săi nu vor soluționa în timpul apropiat problemele fundamentale, acestea ar putea să conducă la distrugerea uniunii. Ea subliniază că în aceste condiții cancelarul Germaniei Angela Merkel este nevoită să contribuie la elaborarea unui curs de dezvoltare a Europei pe termen lung, notează Shevin-Coetzee.
Anterior Merkel a numit drept critică situația în care se află la ora actuală Uniunea Europeană, îndemnându-i pe liderii europeni la fapte ce ar arăta că UE poate fi mai bună.
Shevin-Coetzee este de părere că UE se confruntă cu patru probleme fundamentale. Acestea amenință unitatea UE.
Blocurile regionale ce pot diviza UE
În primul rând, potrivit dânsei, este vorba despre dezvoltarea unor blocuri regionale. Diversitatea unui mare număr de crize europene a determinat țările membre să-și stabilească prioritățile și să caute posibilele soluții în funcție de criteriul geografic. Drept exemplu ea menționează îngrijorările țărilor baltice vizavi de o pretinsă agresivitate a Rusiei, în timp ce Italia și Grecia sunt alarmate de situația din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Percepțiile foarte diferite divizează, potrivit ei, continentul și constituie, probabil, cea mai mare amenințare pentru unitatea europeană.
O prăpastie ce desparte cetățeanul de instituții
În al doilea rând, potrivit politologului, uniunea este amenințată de prăpastia ce se adâncește tot mai mult între UE ca instituție politică și cetățenii țărilor membre. Ea susține că doar unii europeni înțeleg profund sensul Uniunii Europene și al instituțiilor acesteia.
Este de remarcat faptul că datele „Barometrului european" au arătat că în 2016 46 la sută dintre locuitorii țărilor europene declară că nu știu ce drepturi au în calitate de cetățeni ai UE.
Partidele de dreapta sau mișcarea eurosceptică
În al treilea rând expertul a subliniat că UE este amenințată de ascensiunea partidelor de dreapta. Aceste formațiuni, care apelează la o nostalgie a trecutului și adâncesc și mai mult divizarea dintre cetățenii și instituțiile UE, devin tot mai populare pe tot continentul.
Construcții instituționale inadecvate
În al patrulea rând expertul a subliniat că UE este amenințată de unele „construcții instituționale inadecvate".
Marea provocare pentru UE
Shevin-Coetzee susține că țările membre ale UE trebuie să elaboreze o serie de măsuri complexe și dificile, care vor răspunde atât problemelor legate de tensionarea relațiilor cu Rusia, criza migranților etc., pentru a evita ieșirea din uniune și a altor state ce ar putea să urmeze exemplul Marii Britanii.