BUCUREȘTI, 13 sept – Sputnik. Surse din cadrul PSD au declarat, în exclusivitate pentru Sputnik, că negocierile la vârf din cadrul partidului s-au încheiat, iar Victor Ponta a acceptat propunerea lui Liviu Dragnea de a construi un program guvernamental pe care mai apoi să-l pună în practică.
Pentru a rămâne alături de PSD, Victor Ponta a fost însărcinat cu elaborarea programului de guvernare al partidului. În cazul în care formațiunea va câștiga alegerile, Ponta va avea asigurat postul de vice-premier în paralel cu fotoliul Ministerului Finanțelor.
„Cel puțin, în acest moment, s-au liniștit apele. Acum în partid tema de discuție este realizarea unor alianțe care să construiască o majoritate de guvernare. Pe de altă parte, se încearcă și creionarea unei posibile echipe guvernamentale, se analizează eventualii candidați la parlamentare. Pentru Ponta s-a stabilit să se ocupe de finanțele țării și va fi și noul vicepremier”, a declarat sursa Sputnik.
Împăcarea dintre Liviu Dragnea și Victor Ponta înseamnă și eliminarea oricăror variante de alianță cu PNL-ul, una din condițiile pe care fostul premier le-a impus partidului. Liderul PSD a confirmat faptul că soluția unui guvern PSD-PNL nu a fost doar o speculație de presă, dar a afirmat că o astfel de variantă nu mai este de actualitate.