BUCUREŞTI, 8 sept — Sputnik. Tânăra Bianca Iuga, de 18 ani, din Cluj-Napoca, a fost considerata modelul anului și numită pentru a reprezenta România la competiția internațională "Top Model of The World", informează Gazeta de Cluj.
Bianca Iuga a reușit să se evidențieze dintre cele 37 de participante din categoria ei.
În cadrul unei probe, a avut de răspuns la o întrebare din partea juriului: ce îi place la ea?
„Am spus că fiecare fată are o frumusețe anume, o carismă și mă gândesc că am o naturalețe aparte față de alte fete. Încă de mică am fost încântată de aceste concursuri, de fetele care merg pe tocuri cu rochii sclipitoare, pentru mine chiar e un vis împlinit", a spus modelul Bianca Iuga.
Este posibil ca vara viitoare să aibă loc marea finală, la care vor participa fete din sute de țări din întreaga lume, însă locul competiției nu s-a stabilit încă.