BUCUREŞTI, 7 sept — Sputnik. Circa 98.000 de români de peste 18 ani sunt dependenți de jocurile de noroc, ceea ce reprezintă aproximativ 0,6% dintre persoanele care au peste această vârstă, arată studiul realizat de GfK, citat de România Insider.
Același studiu dezvăluie că peste 2,4 milioane de români au jucat jocuri de noroc cel puțin o dată în ultimul an.
Efectuarea studiului a fost solicitată de două asociații din domeniul jocurilor de noroc din România. Marja de eroare a studiului este de +/- 3%.
Aproape 8% dintre românii cu vârsta de peste 18 ani, ceea ce înseamnă aproximativ 1,2 milioane de persoane, joacă jocuri de noroc cel puțin o dată pe săptămână, potrivit studiului. Majoritatea persoanelor care joacă cel puțin o dată pe săptămână sunt bărbați singuri, care trăiesc la oraș, având un venit mediu net de aproximativ 2.500 de lei (562 euro).
O treime dintre cei care joacă săptămânal jocuri de noroc au vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani.