BUCUREŞTI, 6 sept — Sputnik. Condițiile pentru primirea imigranților în Marea Britanie vor fi mult mai riguroase decât cele cerute în sistemul bazat pe puncte de până acum, a anunțat premierul britanic Theresa May la summitul G20 din China, potrivit Daily Mail.
Măsurile îi vor afecta și pe românii care vor să meargă să muncească în Marea Britanie.
Pentru început, cetățenilor din Uniunea Europeană care vor să lucreze în Marea Britanie li se va cere să-și găsească un loc de muncă stabil înainte de a veni să se mute în Anglia. Inițiatorii acestui proiect spun că această măsură ar împiedica zeci de mii de imigranți care vin în această țară în fiecare an să presteze munci deseori necalificate.
„Primul lucru care nu este negociabil este necesitatea ca Marea Britanie să-și recapete controlul asupra frontierelor", a declarat fostul lider conservator, Iain Duncan Smith.
Luând cuvântul în Camera Comunelor, David Davis i-a asigurat pe parlamentari că nu trebuie să aibă nicio îndoială cu privire la angajamentul guvernului de a lua măsuri drastice împotriva înmulțirii numărului de imigranți din UE, mai ales că în ultimul deceniu s-au înregistrat un număr fără precedent de sosiri ale acestora.
„Ceea ce a declarat prim-ministrul în China este foarte clar: ea vrea un sistem de imigrație bazat pe rezultate, astfel că rezultatul, în urma aplicării acestui sistem, să fie cel pentru care a votat poporul britanic", a mai precizat David Davis.
Acesta a subliniat că nu va exista nicio încercare de a „amâna sau împiedica" procesul prin care va fi îndeplinită voința poporului britanic care a votat ca țara lor să părăsească UE. Întrebat dacă guvernul va încerca să rămână pe piața unică, acesta a răspuns că sunt luate în considerare toate opțiunile.
„Dacă pentru a rămâne membri ni se va cere să renunțăm la controlul frontierelor noastre, atunci [rămânerea pe piața unică] va fi foarte puțin probabilă", a adăugat Davis.
Theresa May nu a dat prea multe detalii în legătură cu sistemul care va fi implementat, spunând doar că își dorește un sistem care să garanteze guvernului dreptul de a decide cine intră în țară. „Aceasta își dorește poporul britanic", a subliniat ea.