BUCUREŞTI, 2 septembrie — Sputnik. Povestea de dragoste dintre Carmen Iohannis şi Klaus Iohannis a început pe când cei doi erau studenți, totul desfăşurându-se pas cu pas, relatează Antena 3.
S-au cunoscut într-o excursie, în timpul facultăţii, prin intermediul unor prieteni comuni, iar Klaus Iohannis s-a îndrăgostit la prima vedere. Carmen nu a cedat din prima, dar în cele din urmă a fost impresionată de manierele lui Klaus.
În cartea „Poveşti de dragoste ale vedetelor", jurnalista Ioana Mandache dezvăluie că tânărul Klaus pedala zilnic peste 120 de kilometri să o vadă pe Carmen. În Turul Frantei, de exemplu, cea mai grea competitie sportivă din lume, se merge cu bicicleta în medie 170 de kilometri.
„Îndrăgostit până peste cap de Carmen şi ştiind încă de la început că aceasta este femeia vieţii lui, Klaus a făcut drumuri zilnice ca să-şi vadă iubita. A fost repartizat ca profesor într-o localitate la 60 de km de Sibiu, a făcut naveta zilnic cu bicicleta ca să o vadă", scrie Ioana Mandache în cartea ei.
După multe bilețele de dragoste și poezii, Klaus a cucerit-o în cele din urmă pe Carmen și a convins-o să-i devină soție. S-au căsătorit în 1989, iar actualul preşedinte a făcut un scarificiu enorm pentru soţia iubită şi nu a plecat în Germania împreună cu părinţii şi sora lui când aceştia au emigrat.
„A contat faptul că soţia mea este româncă. Asta dovedeşte că eu aici mă simt ca acasă şi că nu fac parte dintr-o elită exclusivistă, ci din acest popor", a povestit preşedintele.
Klaus și Carmen Iohannis aniversează anul acesta 27 de ani de căsnicie.