Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Noi mărturii ale românilor din Italia. „Toți suntem terorizați”

© AFP 2024 / FILIPPO MONTEFORTECutremur devastator în Italia
Cutremur devastator în Italia - Sputnik Moldova-România
Abonare
Cutremurul de 6,4 grade pe scara Richter care a lovit, în noaptea de marți spre miercuri, centrul Italiei, fiind urmat de o serie de replici puternice, i-a speriat pe românii stabiliți în peninsulă. Pe rețelele de socializare au început să curgă mărturiile.

BUCUREŞTI, 24 aug – Sputnik. Din fericire, până în acest moment, nu au apărut informații că ar exista victime în rândul românilor și nu au fost solicitări de asistenţă consulară din partea cetăţenilor români, după cum a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.

Cutremur devastator în Italia - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Fizician român: Zona din Italia era cunoscută cu riscuri de cutremur

Însă românii povestesc pe rețelele de socializare despre momentele de teroare prin care au trecut. Români din Bufalotta, Senigallia (provincia Ancona, regiunea Marche), Roma, Terni, Pesaro au comentat despre momentele pe care le-au trăit.

„Eu sunt pe zona Bufalotta. Am simţit a două replică rău de tot, se mişcau toate, nu ştiam unde să fug!”, spune românca Delia Marcu.

O altă persoană Daniela-Violeta Rotar scrie că locuiește în Senigallia și că la ora 3:36 au trezit-o zguduiturile, după care a urmat o a doua replică.

„Parcă nu se mai oprea, zici că aveam patul pe roţi”, este mărturia unei alte românce, Maddy Elena.

Efectele cutremurului din Italia, noaptea de 24 august 2016 - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Mărturia unei românce după cutremurul din Italia. Am spus: ,,Fie ce-o fi!"

O altă româncă spune că „un vuiet, apoi zguduială, am simțit la Roma”, iar un român din Pesaro scrie că și în localitatea unde locuiește el s-a simțit puternic.

Cutremurul a provocat „o bună sperietură” și unor români din Terni.

„Sunt terorizată!!!”, a comentat o româncă, Sara Marian, căreia o altă româncă i-a răspuns: „Toți suntem terorizați. Și la Roma s-a simțit destul de puternic”.

Un alt român scrie că în Amatrice „a fost distrus tot” și că sunt încă oameni și copii sub dărâmături.

„Doamne, păzaște-ne de toate relele. Urât mai este să stai cu frică — mai vine sau nu vine —, să nu poţi intra în casă ta! Aveţi grijă de voi toţi!”, comentează o altă româncă, Percu Petrescu Marilena.

Fluxul de știri
0