Ilie Catrinoiu: Domnule Adrian Socaciu, sunteţi preşedintele asociaţiei Student Sport. Ce vreţi să faceţi şi cu ce se ocupă Student Sport?
Adrian Socaciu: Asociaţia Student Sport a luat naştere acum 5 ani de zile şi se ocupă cu dezvoltarea unui sistem al sportului universitar din România. Îşi propune să reînvie o tradiţie a instituţiilor de învăţământ superior şi să dezvoltăm un sistem al sportului universitar. Ca rezultat, am implicat peste 10 000 de studenţi în competiţii, am reunit 64 de universităţi, am organizat 5 ediţii a Campionatului Universitar de aschet, handball, tenis de câmp, tenis de masă. Am organizat primele dezbateri despre sportul universitar. Acum am avut o conferinţă privind diplomaţia sportivă.
Am iniţiat şi am realizat studiul de oportunitate şi de impact pentru proiectul Universiada de vara 2021 care a fost numit şi proiect de ţară. Am făcut prima cercetare privind sportul universitar din România.
Ilie Catrinoiu: Rezultatele României la Jocurile Olimpice de la Rio nu sunt îmbucurătoare. Ce se întâmplă de fapt cu sportul românesc?
Adrian Socaciu: Pornind de la rezultate JO în care astăzi culegem roadele politicilor naţionale din 1990 până astăzi. Dacă până în 1990 sistemul sportului românesc era o viziune a sistemului comunist în care, în principal era partea de reprezentare şi pregătire centralizată, din 1990 până azi România nu a avut o politică coerentă privind rolul educaţiei fizice şi a sportului în ceea ce înseamnă partea de participare, de reprezentare, de obţinere a medaliilor. Vorbim doar de culegerea de rezultate a unor politici care nu au fost integrate.
Ca să putem vorbi de o politică integrată ar trebui să vorbim despre sport de la — 9 luni, din perioada prenatală a copilului, până la + 80 de ani. Şi ce înseamnă sportul de masă, sportul de performanţă, sportul de înaltă performanţă. Care sunt instituţiile care ar trebui să se ocupe de acest lucru la fiecare sector. Apoi instituţiile care sunt integrate pe toate direcţiile, fie că vorbim despre sportul de masă, sportul preşcolar, şcolar, universitar sau de înaltă performanţă.
Nu vedem o corelare a politiclor cu ministerul sănătăţii, cu ministerul educaţiei, cu ministerul tineretului şi sportului care să ducă într-o direcţie. Astăzi sportul românesc nu are o direcţie.
Ilie Catrinoiu: Şi care ar trebui să fie direcţia, misiunea sportului în România?
Adrian Socaciu: Sportul ar putea reprezenta în câţiva ani de zile un alt popor. Un popor în care sportul să fie privit ca un vector de schimbare socială, nu să fim centraţi şi concentraţi pe obţinerea de medalii, ci în primul rând să fim centraţi spre generarea de cetăţeni sănătoşi la trup şi la minte. Şi încrezători în ei înşişi, în ceea ce fac. Pentru că astăzi trăim o schizofrenie. Tot ceea ce am moştenit a fost metoda sovietică în care funcţiona legea numelor mari – Steaua, Dinamo, etc.
Ilie Catrinoiu: Dacă ne uităm am avut performanţe în sport în ultimii 26 de ani. Nu au fost bune medaliile obţinute de sportivii români în acest interval de timp?
Adrian Socaciu: Da, dar acele performanţe în sport au fost rezultatul dorinţei şi al talentului excepţional. Nu au fost un lucru predictibil, să spunem că la următoarea olimpiadă avem 10 medalii sau 3. Medaliile trrebuie să fie consecinţa unui sistem, a unei strategii. Iar ca să avem o strategie trebuie să avem mai întâi o dorinţă. O dorinţă a cetăţenilor, o dorinţă politică, o dorinţă decizională.
Pornind de la o dorinţă construim o viziune, un plan. Având un plan realizăm o strategie. După ce avem strategia realizăm o lege, creăm cadrul legislativ care să ne ajute să implementăm. Şi apoi mecanislmele de funcţionare a acelei legi. Nu ne dorim nimic altceva decât să trăim normal, să studiem, să ne şlefuim mintea făcând în acelaşi timp mişcare, sport.
Ilie Catrinoiu: În ţarile care contează, medaliile obţinute sunt consecinţa unei strategii naţionale, a unui plan bine pus la punct?
Adrian Socaciu: Să ne uitam la exemplul francez. Încep cu sportul individual, apoi sportul pe echipă, apoi sportul de performanţă. La noi o altă problemă este că sportivilor de înaltă performanţă, în actuala formă a legii sportului, li se oferă dreptul la scutire de frecvenţă, adică să nu vină la şcoală. Dar şcoala trebuie să fie complementară mişcării sportive. Dacă ne uităm în ţări ca Rusia, ca SUA, Anglia, sistemul este foarte bine dezvoltat. Chiar mă uitam la aceste JO şi am vazut foarte mulţi studenţi de la marile universităţi. Acum la JO o studentă de la Standford a luat medalie olimpică.
Vorbim despre un plan care să pună copilul în relaţie cu sinele său personal. Pentru că performanţa înseamnă depăşirea barierelor noastre.
Apoi se trece de la sportul individual la sportul de confruntare. Că e tenis, arte marţiale, baschet. De ce? Pentru că le arată elevilor cine sunt ei, încep relaţia cu adversarul, de confruntare, interacţiune. Cum să citeşti gândurile, intenţiile, cum te poţi apăra. Este o şcoală a vieţii, este o formare a vieţii. Aici vedem şi legătura directă dintre sport şi sănătate, securitate, economie şi diplomaţie. Dacă mergem şi vedem în spatele cuvintelor, să ne dăm seama că aceste popoare mari au gândit sportul ca un efect şi orizontal, si vertical.
Cel mai bun exemplu este Ungaria. În ultimii ani de zile, premierul Orban a zis că sportul face parte din politica naţională, dar nu la nivel declarativ, ci practic. Şi sunt 3, 4 sporturi la care guvernul ungar a urgentat acţiunile. Şi au investit, au creat cadrul şi apoi a venit şi performanţa.
Ilie Catrinoiu: Analiza pe care o faceţi este extrem de profunda. Aruncă pe piaţa ideilor principii fundamentale de care ducem lipsă. La noi sportul este un fenomen care se manifestă doar individual, prin talente excepţionale sau prin invazia sălilor de fitness.
Adrian Socaciu: Nu avem sistem. Primul lucru care trebuie făcut trebuie să mutam atenţia de la partea de reprezentare şi de ridicare a steagului la partea de participare, de sănătate. O propunere pe care am gândit-o şi cu alţi experţi, specialişti în domeniu, ar fi ca 80% din populaţia României să se mişte. Primul efect al acestei acţiuni ar însemna reducerea cheltuielilor în sistemul sanitar. Eurostat arată în sondaje că suntem pe locul 3 în Europa la obezitate infantilă.
Sportul este doar conumator de resurse în Romania, nu produce. În întreaga lume sportul este o industrie. Asta înseamnă profesionalizare, educaţie.
Ilie Catrinoiu: Aveţi un plan în acest sens?
Adrian Socaciu: Propunerea pe care o avem în acest sens este o reorganizare totală a sportului românesc pornind de la o concepţie şi o dorinţă, un obiectiv: 80% din populaţia României să facă sport între – 9 luni şi + 80 de ani. Bineînţeles că sunt lucruri graduale pornind de la grădiniţă, şcoală, liceu, universitate, performanţă sau viaţa de zi cu zi.
În acest sens, asociaţia pe care o conduc a dezvoltat sportul universitar şi competiţii sportive inter-universitare având ca scop dezvoltarea unui sistem al sportului universitar după modelul american NCAA, o confruntare între universităţi, între istoria lor, între brandul lor. Studentul de la medicină, drept, marketing, economie trebuie educat să facă sport. Acest sistem al sportului universitar dezvoltă apartenenţa, identiatea naţionala şi spirituală.
Pentru că noi astăzi vorbim de ţări naţionaliste, dar în România ne este ruşine să spunem că suntem români. Un sistem al sportului universitar ar dezvolta o generaţie pentru care ar fi determinante următoarele cuvintele: sănătate, disciplină, apartenenţă universitară, mândrie naţională, spirit de sacrificiu, motivaţie, loialitate, leadership. În acest sens ne-am propus să aducem în România, ca un rezultat al dezvoltării sportului şcolar şi universitar, Universiada de vară 2021, proiect care este al doilea eveniment după Jocurile Olimpice. A cunoscut o dezvoltare foarte mare mai ales după ce a fost organizat în China şi Rusia.
În 2013 a fost în Kazan, cred că a fost cea mai mare compeţie universitară din istoria jocurilor universitare din ceea ce îmi povestea actualul preşedinte al Federaţiei Internaţionale a Sportului Universitar, care este rus, Oleg Matytsin.
Credem că acest lucru se poate. Misiunea noastră este dezoltarea universului sportiv universitar. Asta înseamnă de fapt sportul.
Ilie Catrinoiu: Concret, ce ar trebui să facă un guvern al României.
Adrian Socaciu: Ar însemna ca universităţile româneşti să creeze echipe universitare care să reprezinte universitatea. Ceea ce înainte de 1990 exista: Poli Iaşi, Sportul Studenţesc, etc. Fiecare universitate să aibă o echipa care în spate să aibă un brand, o politică, o economie. Asta a dispărut total şi este grav. Toate aceste lucruri pot fi folosite în sportul de performanţă şi menţin sănătatea unui popor. Cel mai bun exemplu este NCAA în SUA unde este o industrie. Dacă ne uităm la actuala ediţie a Jocurilor Olimpice, marea majoritate a sportivilor americani au trecut prin acest filtru al sportului universitar. Dar putem să vorbim de Anglia care a dezvoltat un astfel de sistem. Există o organizaţie, British University College Sports, care are peste 170 de instituţii membre, peste 4800 de echipe şi peste 100 de evenimente de campionat pe an care generează 25 de milioane de euro pe an.
Ilie Catrinoiu: Domnule Socaciu, vă aduc la cunoştintă o realitate sumbră a şcolii de azi din România. Mentalitatea profesorilor din şcoli şi facultăţi este că nu vor sport în şcoala romanească de azi. Elevul sau studentul mai bine să mai facă în plus un curs de matematică sau de chimie decât să “piardă vremea” cu sportul. Cum schimbăm mentalitatea?
Adrian Socaciu: Sportul ar trebui introdus în CSAT. E vorba de securitatea ţării. Un guvern responsabil asta va face. Am fost în Vamă şi dimineaţa la ora 7 auzeam muzica şi nu înţelegem ce se petrece. Erau coreeni din şantierul naval care făceau gimnastică. Şi noi făceam odată, nu înseamnă că tot ceea ce a fost înainte de 1989 a fost rău.
Am scăpat un adevar fundamental, şi anume: competiţiile între universităţi reprezintă pepiniera sportului de peformanţă, dar şi caracterul şi dezvoltarea personalităţii umane.
Radu Timiş, propietarul CrisTim, la baza este absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport.
Suntem conştienţi de faptul că fără să avem o politică naţională, o viziune şi o strategie, sportul universitar este doar o părticică din întreg, şi dacă nu avem toate elementele sistemul, nu putem să dezvoltăm acest lucru. Avem 500 000 de studenţi şi doar vreo 4 619 sportivi legitimaţi, adică 1%. Mai avem şi celilalţi studenţi care fac sport şi nu sunt legitimaţi, dar câţi să fie? Nu mai mult de 5 – 10 %.
Ilie Catrinoiu: Cu alte cuvinte, ar trebui un guvern de oameni competenţi care să pună la treabă proiectul de ţară în domeniul sportului. Cum aţi realizat acest proiect?
Adrian Socaciu: Am reuşit să studiem exemplul altor ţări. America este unul. Franţa de exemplu în 1976 a avut această problemă a dezinteresului faţă de sport în rândul tinerilor. Şi atunci un grup de experţi au stat şi au rezolvat problema. Un alt exemplu este al Federaţiei Ruse. În 2008, în urma unei hotărâri a preşedintelui Vladimir Putin, un iubitor al sportului, s-a elaborat o strategie din 2008 până în 2020.
O strategie şi o politică de dezvoltare socio-economică privind cultura fizică şi sportul pentru dezvoltarea potenţialului uman al Rusiei, nu doar din punct de vedere al performanţei. Acest lucru ar fi foarte interesant. Chiar câteva obiective din strategia Rusiei până în 2020 ar fi bine de ştiut în România: 1. crearea unui sistem naţional de educaţie fizică şi sport, 2. modernizarea sistemului şi a diferitelor categorii de grupuri sociale, inclusiv instituţiile profesionale de învăţământ. A fost stabilit atunci ca victoria echipei sportive a Rusiei în clasamentul neoficial pe echipe de la finalul JO de iarna din 2014 să fie între primele 3; şi-au pus obiectiv din 2008 pentru 2014! Vorbim de lucruri măsurabile, concrete, ceea ce la noi nu există.
Ilie Catrinoiu: Înţeleg că este foarte important caracterul socio-economic al sportului. Se urmăreşte ca economia să cunoască o creştere prin sport, sănătate, indentitate. În aceste ţări, principalul lucru prin care se formează naţiunea şi omul este sportul universitar.
Adrian Socaciu: Exact. Şi ceea ce remarcam şi în strategia Rusiei este faptul că dezvoltarea culturii fizice şi a sportului este una din priorităţile fundamentale a politicii sociale a statului. Dincolo de crearea locurilor de muncă, ei văd sportul ca un element principal care în final se va răsfrânge asupra calităţii vieţii şi nivelului de trai.
