BUCUREŞTI, 23 aug – Sputnik. În toamna acestui an, Biserica Ortodoxă din Moldova îi va trece în rândul sfinților pe Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni şi pe Fericita Agafia Maranciuc. În cadrul unui interviu în exclusivitate pentru Sputnik Moldova, Părintele Octavian Moşin, paroh al Bisericii "întâmpinarea Domnului" din municipiul Chişinău, ne-a mărturisit că şirul drepţilor care urmează a fi canonizaţi este foarte mare.
„Şirul drepţilor este atât de mare încât avem şi slujitori, avem chiar şi mireni. Oameni care s-au manifestat în special în perioada regimului totalitar. Este vorba şi despre sfântul închisorilor, Valeriu Gafencu, Este vorba şi de părintele Baltaga, preotul Ivanov de la Nord, Sofian Boghiu şi alţii”, a precizat părintele Octavian.
Mai multe personalităţi ale Bisericii urmează a fi cercetaţi pentru o eventuală canonizare. Potrivit părintelui Octavian Moşin, în anul trecut, împreună cu părintele Mihail Bortă, la Chişinău au fost editate două volume întitulate „Personalităţi Basarabene — Oamenii lui Dumnezeu”, unde au fost incluse personalități ale Bisericii. A fost propusă spre examinare o listă de aproximativ o sută de persoane, care ar fi vrednici slujitori şi oameni ai lui Dumnezeu.
„Consider că aceste personalități merita să fie cercetate pentru o eventuală canonizare. Mă ocup de o personalitate arhicunoscută în perioada interbelică, este vorba de Mihail Ciachir, care a slujit mai bine de 35 de ani în Biserica Universităţii de Stat, unde noi ne ducem slujba. El este cunoscut ca mare ostenitor şi cărturar al Bisericii, şi este considerat un luminător al Basarabiei şi chiar un apostol al Găgăuzilor. Avem atâtea personalităţi pe care trebuie să le scoatem la lumină şi să le dăm cinstea cuvenită”, a mai spus parohul.