Editorial de Stella Morabito (Bait And Switch: How Same Sex Marriage Ends Family Autonomy)
Traducere de Irina Bazon
Abolirea căsătoriei civile este scopul principal al elitelor care pledează insistent pentru legalizarea „căsătoriilor" între persoanele de același sex. Ideea de „egalitate în drepturi" nu constituie și nu a fost niciodată un scop în sine. Agenda LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și transgenderi) a generat prea multe agende diferite care se opun existenței căsătoriei și care fac din căsătorie o instituție „nesustenabilă", dacă putem spune astfel. De acum vom auzi apeluri tot mai insistente în sensul abolirii căsătoriei civile, precum și pentru legalizarea poligamiei și a tot soiul de tehnologii reproductive.
Să ne gândim la cât de asiduu este promovată agenda privind acceptarea căsătoriei între persoanele de același sex. Cei care susțin această agendă sunt foarte bine organizați, prompți, plini de bani și dețin controlul asupra tuturor canalelor de informare, incluzând mass-media, industria cinematografică de la Hollywood și mediul academic. Ilustrativ pentru modul cum procedează aceștia este punerea la stâlpul infamiei a oricui nu se încadrează în linia corectă politic, un stigmat aruncat de rigueur de judecătorul Anthony Kennedy de la Curtea Suprema de Justiție în verdictul său vehement prin care a abrogat Legea pentru Apărarea Căsătoriei [lege adoptată in SUA pe 21 septembrie 1996, care definea căsătoria ca uniune între un bărbat și o femeie și care permitea statelor să refuze recunoașterea căsătoriei între persoanele de același sex; legea a fost invalidată pe 26 iunie 2013; pe 26 iunie 2015 au fost legalizate căsătoriile gay în toate cele 50 de state, printr-un vot de 5 la 4, n. tr.].
Am văzut și modul cum politica administrației Obama în favoarea „căsătoriilor" între persoanele de același sex a mers mână în mână cu alte politici ostile căsătoriei, cum este, de pildă, taxa suplimentară impusă cuplurilor căsătorite în cazul în care ambii soți lucrează [„marriage penalty"].
(…) Pentru ca pledoaria pentru căsătoria între persoanele de același sex să aibă succes, se apelează intens la măsuri etatiste. Odată ce statul nu va mai recunoaște familia și căsătoria, el va putea să nu mai respecte existența căsătoriei [tradiționale] și a familiei.
Dacă nu va mai fi recunoscută căsătoria civilă, familia nu va mai exista în mod autonom și nu va mai constitui elementul de separație dintre individ și stat. Acest fapt are consecințe uriașe, care, după cum vom vedea, ar putea anula libertatea de asociere.
Teoria referitoare la egalitatea în drepturi asociate căsătoriei nu a fost niciodată despre căsătorie sau despre egalitate. Ne este prezentată ca fiind un scop în sine, dar, în fond, nu este decât un mijloc prin care se urmărește un țel mai ascuns. Este calea prin care abolirea căsătoriei [tradiționale] — scopul adevărat — devine realitate. Dacă se permite ca familia și căsătoria să existe în mod autonom, atunci este posibilă descentralizarea puterii în societate. Prin urmare, familia a fost mereu ca un spin în coasta adepților planificării centralizate și a totalitariștilor. Legătura dintre abolirea acesteia și extinderea nelimitată a statului ar trebui să fie evidentă. Astfel că cei care au aderat la această mișcare sau sunt tentați să facă acest lucru, ar fi bine să facă un pas înapoi și sa analizeze mai bine lucrurile.
Există șase indicii că ne îndreptăm vertiginos către abolirea căsătoriei civile.
1) Planul propus de teoreticienii genului („gender theorists"): Înlocuirea căsătoriei civile cu relațiile contractuale reglementate de stat
Modelul colectivist de creștere a copiilor le poate încă părea unui mare număr de oameni ca ținând de domeniul science fiction-ului, dar terenul a fost netezit bine pentru introducerea acestui model de când a apărut, în 1996, tratatul lui Hillary Clinton, It Takes a Village: And Other Lessons Children Teach Us, și eseul Sandrei Feldmans, președintele Federației Americane a Profesorilor, eseu publicat în 1998, intitulat „The Childswap Society" („Societatea bazată pe schimbul de copii", poate fi citit aici — este propusă o societate în care se organizează, o dată la 4 ani, o „loterie națională a copiilor", numele fiecărui copil — fără excepție — fiind introdus în urnă, urmând apoi să fie redistribuiți la întâmplare către noii părinți, care ar urma să-i crească pentru următorii 4 ani, până când se va organiza o altă loterie, n. tr.). De asemenea, editorul coordonator MSNBC, Melissa Harris-Perry, declară război deschis familiei tradiționale, anunțând că „trebuie să renunțam la concepția potrivit căreia copiii aparțin părinților lor sau familiilor lor și să recunoaștem că copiii aparțin comunității întregi".
Ea prevede că statul va umple vidul care va rămâne în urma abolirii familiei.
Abolirea căsătoriei și a familiei [tradiționale] este obiectivul pe care îl urmăresc de mult timp teoreticienii genului. Printre aceștia se numără o teoreticiană feministă renumită pe plan internațional, Martha Albertson Fineman, care tratează chestiuni de drept în lucrările sale și a cărei carte din 2004, The Autonomy Myth („Mitul autonomiei") militează vehement pentru „abolirea căsătoriei ca entitate legală". Tratatul acesteia este frapant prin modul insolent în care pledează pentru ideea de a se pune capăt autonomiei familiei și a vieții private a acesteia.
Fineman susține ideea introducerii unui sistem care va impune reglementarea relațiilor personale prin încheierea unor contracte legale. „«Contractul», scrie ea, este o termen adecvat care se referă la acordurile din plan social și politic. Desemnează legăturile în care intră adulții autonomi" pentru a rezolva diferite probleme etc. Însă ea susține că statul va suplini golul care va rămâne după abolirea familiei:
„… în plus față de regulile contractuale care vor fi introduse, preconizez că reglementările cu rol ameliorator vor umple golul care va rămâne după abolirea acestui aspect al legii referitoare la familie. De fapt, este evident pentru mine că un număr și mai mare de reglementări (care să asigure protecție) vor fi introduse odată ce interacțiunile dintre indivizi în cadrul familiilor vor fi scoase de sub «paravanul» sferei private sub care se adăpostesc acum."
Fineman susține ideea eronată că recunoașterea dreptului la viață privată al familiei nu face decât să asigure protecție instituțională unor persoane cu un comportament inadecvat. Propunerea feministei este frapantă: „Odată ce protecția instituțională [este] înlăturată, comportamentele vor fi judecate în funcție de criterii stabilite pentru a reglementa interacțiunile dintre toți membrii societății" [sublinierea noastră].
Așadar, toate interacțiunile noastre sociale vor fi evaluate în funcție de anumite criterii. Cine va stabili aceste criterii? Statul!
Fineman propune înlocuirea termenilor de „soț/soție" cu termenul de „parteneri sexuali". Ea mai susține că ar trebui recunoscute ca formând o „familie" numai relațiile bazate pe îngrijirea celor mai vulnerabili [potrivit lui Fineman, societatea în întregime le poate asigura acestora protecția de care au nevoie și poate garanta tuturor „egalitatea în drepturi", inclusiv cuplurilor formate din persoane de același sex. Fineman teoretizează conceptul de „responsabilitate colectivă" și este de părere că politica socială a SUA nu ar trebui să se mai raporteze la familie ca la o entitate separată și autosuficientă, n. tr.].
Abolirea căsătoriei înseamnă, potrivit lui Fineman:
„faptul că legătura dintre partenerii sexuali (numiți anterior „soț și soție") va fi reglementată de termenii contractelor lor individualizate, fără a exista norme speciale care să stabilească corectitudinea sau un criteriu unic în funcție de care să fie evaluat sau monitorizat procesul de negociere."
Sună interesant? Fineman mai afirmă că:
„Dacă familia va fi definită prin funcția ei, axată pe relațiile bazate pe dependență și îngrijire, interacțiunile dintre partenerii sexuali (denumiți anterior „soți") care erau problematice în cadrul formei tradiționale nu vor fi protejate de conceptul de viață privată a familiei."
De fapt, în modelul de societate promovat de Fineman, nicio interacțiune nu va putea fi protejată de „conceptul de viață privată a familiei".
(Va urma)
