BUCUREŞTI, 20 aug — Sputnik. Dacă înainte procedurile birocratice greoaie și termenele lungi făceau foarte dificil procesul adopției, de acum numărul de copii adoptabili va putea crește datorită noilor reglementări din Legea adopției, informează România Liberă.
O modificare importantă este reprezentată de faptul că numărul formularelor necesare pentru adopție a fost redus de la 24 la 13, iar corespondența pe suport de hârtie nu mai este obligatorie, sistemul și bazele de date fiind acum online.
„Potrivit noii legislaţii în vigoare din 12 august, termenele în care un copil poate fi declarat adoptabil au fost reduse la jumătate şi procedurile în faţa instanţei simplificate, fapt pentru care preconizăm că va avea loc o creştere a numărului de copii adoptabili", a precizat Gabriela Coman, președintele ANPDCA.
Dacă durata procesului de adopție se ridică, în prezent, la aproximativ 15 luni, pe viitor aceasta ar putea să fie redusă la jumătate, după cum a precizat reprezentantul UNICEF pentru România.
O situație care conducea la întârzierea sau chiar împiedicarea adopției era faptul că părinții care abandonaseră copilul refuzau să semneze declarațiile care permiteau familiei respective să îl adopte.
„Adopția va putea fi stabilită și în cazul în care părinții/rudele care au putut fi găsite declară că nu doresc să se ocupe de copil, însă refuză să semneze declarațiile care ar permite declararea ca adoptabil a copilului", potrivit noilor modificări introduse în Legea adopției.
Informațiile din dosarul copilului și raportul final de evaluare al adoptatorului, care va putea fi accesat online, vor fi analizate de specialiști, iar în maximum șapte zile se va stabili dacă adoptatorul răspunde nevoilor copilului. Pentru soluționarea cererii de evaluare, se cer mai puține documente familiilor adoptatoare. Durata în care se realizează evaluarea a fost redusă de la 120 de zile la 90 de zile.
Atestatul de adoptator este valabil doi ani și nu specifică ce categorie de copii poate să adopte solicitantul. De asemenea, noua legislație prevede că o familie nu mai poate selecta etnia copilului pe care vrea să îl adopte, iar după cinci refuzuri, părinţii adoptatori nu mai pot continua procedurile de potrivire decât după ce vor finaliza un program de consiliere, potrivit europafm.ro.
Totodată, potrivit legislației, o persoană adoptatoare necăsătorită are de îndeplinit aceleași condiții ca în cazul unei familii adoptatoare (soţ şi soţie).
O noutate introdusă în procesul de adopție națională se referă la concediul plătit de acomodare. Astfel, persoanele care adoptă copii vor avea dreptul la 40 de ore libere pe an pentru a fi supusă evaluărilor pentru obținerea atestatului și pentru a parcurge procedurile de potrivire. De asemenea, vor avea dreptul la un concediu de acomodare de maximum un an și la o indemnizație lunară pe perioada acestui concediu.
În prezent, în România aproximativ 58.000 de copii sunt în grija statului și, dintre aceștia, doar 3.250 sunt copii adoptabili, adică mai puțin de 6%.