Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Presa americană: Soros a stat în spatele proceselor politice din Europa

© Flickr / Heinrich-Böll-StiftungGeorge Soros
George Soros - Sputnik Moldova-România
Abonare
O serie de documente făcute publice de hackeri dezvăluie modul în care miliardarul american George Soros a fost implicat în procesele politice din țările europene.

CHIȘINĂU, 17 aug — Sputnik. Miliardarul George Soros ar fi stat în spatele numirii medioatorului din partea UE în procesul de reglementare a crizei politice din Albania în anul 2011, transmite agenția RIA Novosti cu referire la postul de televiziune Fox News.

Potrivit sursei, cele peste 2,5 mii documente din perioada 2008-2016, care au fost publicate sâmbătă, prezintă informații despre operațiunile politice ale lui Soros. Un șir de conversații electronice indică faptul că Soros expedia mesaje private lui Hillary Clinton, care deținea funcția de secretar de stat al SUA, propunând o intervenție în criza politică din Albania.

"Consider că este necesar să întreprindem urgent două măsuri. În primul rând, să utilizăm întreaga greutate a comunității internaționale, pentru a influența prim-ministrul Sali Berisha și liderul opoziției Edi Rama, pentru a preveni manifestațiile de stradă și a schimba tonul discursului public. În al doilea rând, trebuie să numim un înalt oficial european în calitate de mediator", citează postul de televiziune un fragment dintr-o scrisoare pe care consilierul lui George Soros, Jonas Rolett, a expediat-o adjunctului lui Clinton, responsabil de probleme legislative, Richard Verma, la 23 ianuarie 2011.

În afară de recomandările cu privire la reacția SUA, Soros a propus câteva nume a unor posibili mediatori, capabili să analizeze situația din țară, precum și sprijinul Fundației sale de la Tirana. Printre posibilii intermediari propuși de miliardarul american, figura ministrului de Externe al Slovaciei, Miroslav Lajčák, care a fost numit, în cele din urmă, mediator în Albania din partea UE. Din conținutul scrisorilor nu rezultă clar dacă recomandările lui Soros au fost transmise oficialilor din Uniunea Europeană.

Scrisorile electronice și documentele dobândite de hackeri au fost publicate pe portalul DCLeaks.com în luna iunie. Acestea au atras atenția publicului abia în urma scandalului legat de conversațiile din interiorul Partidului Democrat din SUA, făcute publice.

Portalul a publicat și scrisorile Fundației Soros din anul curent. În special, este vorba de solicitarea unei sume de 500 de mii de dolari pentru finanțarea programelor de contracarare a influenței Federației Ruse asupra țărilor europene.

Fluxul de știri
0