Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

A mers la cosmetolog, dar s-a trezit cu un contract de împrumut

© APCsalon de frumuseţe
salon de frumuseţe - Sputnik Moldova-România
Abonare
Un salon din Chişinău ademenea clientele cu o procedură gratuită, dar în realitate le obliga să semneze un contract de mii de lei pentru procurarea de cosmetice.

CHIŞINĂU, 15 aug – Sputnik. O femeie din Chişinău a mers pentru un curs de înfrumuseţare la un salon cosmetologic, dar s-a pomenit cu un contract de împrumut de peste 5 mii de lei.

După ce a căzut pradă escrocilor, femeia a depus o plângere la Agenția pentru Protecția Consumatorilor (APC). Aceasta a comunicat inspectorilor că a fost înșelată de o firmă care propune servicii cosmetologice.

Clientele salonului erau invitate la o procedură cosmetologică gratuită. Angajaţii de aici încercau să le convingă că starea fizică a pielii și tenului lor este precară și doar produsele propuse de ei au soluții inovatoare și benefice pentru organism.

Femeia susține că s-a trezit cu un contract de împrumut în față, în sumă de 5.285 de lei, și că nu își amintește cum a fost semnat acesta. Potrivit spuselor femeii, ea ar fi fost „supusă constrângerii psihice” pentru a semna contractul de achiziționare a unui set de produse cosmetice.

Abia a doua zi a înţeles că a fost înşelată. S-a întors la compania respectivă unde a cerut rezilierea contractului, aici însă cererea i-a fost refuzată.

În urma depunerii unei petiții la APC, inspectorii au reușit soluționarea conflictului, iar contractul a fost reziliat.

Fluxul de știri
0