Identitatea este construită pe aceeași schemă
Pentru a ordona lumea în care trăim oamenii au folosit din cele mai vechi timpuri categoriile. Unul din rolurile categoriilor este acela de a evita excluderea și de a construi apartenențe cu sens. O colectivitate umană își construiește identitățile prin modul în care și-l (re)prezintă pe Celălalt.
Ne distingem de Celălalt și prin valorile la care ne raportăm, adică prin acele lucruri definite ca fiind bune într-o societate sau grup social. Suntem români pentru că facem lucrurile (vorbim, mâncăm, gândim) într-un fel al nostru, diferit de ceilalți. Suntem europeni pentru că spre deosebire de ceilalți, suntem mai toleranți, mai civilizați, mai deschiși spre piață, mai liberi etc.
Identitatea
Identitatea este prin urmare un discurs, iar în acest discurs Rusia reprezintă un caz interesant dacă avem în vedere preocupările legate de construirea identității europene. Indiferent de practicile sociale fie ele religioase, intelectuale, sociale, militare, politice, economice, Rusia a fost privită mereu ca o iregularitate, ca o abatere, ca o anomalie.
Discursul Vestului civilizat versus Estul barbar a fost construit de cele mai multe ori prin exacerbarea acestor abateri de la regulă ale Rusiei. Nici atunci când relațiile Rusiei cu marile puteri ale Europei Vestice au fost unele lipsite de tensiuni geopolitice, Rusia nu a fost văzută ca un stat pe deplin european, ci mai degrabă ca un stat aflat într-o tranziție perpetuă spre ”europenizare”, spre ”civilizare”.
Rusia văzută de Occident și problema cunoașterii reciproce
Acest statut ambiguu a transformat Rusia la nivel de discurs într-un ”învățăcel” care niciodată nu poate sau nu vrea să-și facă temele, după cum bine observa Iver B. Newmann. Dar foarte puțini și-au pus problema dacă acest statut care a pus mereu Rusia într-o poziție de inferioritate ierarhică poate fi și acceptat. Problema dintre Est și Vest pare mai degrabă una de (re)cunoaștere reciprocă, decât una de tipul profesor-elev.
Astfel de discursuri, răzbat tot mai mult astăzi în articolele de presă din România care fac referire la Rusia amintind de dihotomia Est/Vest din timpul Războiului Rece. Apariția Sputnik.ro este văzută ca un astfel de act de nesupunere, ba chiar de barbarie, după comentariile unor analiști din presa românească.
”Ursul monstruos din Răsărit”, convenabil mainstream-ului
”Propaganda Kremlinului”, ”KGB-ul”, ”război hibrid” sunt doar câțiva din termenii care rezonează în mainstream, reminiscențe ale perioadei postbelice. Ba chiar, se cere cu insistență urmărirea de către organele abilitate ale statului a site-ului. Teama de Celălalt poate fi însă justificată, după ce ani întregi o singură voce a vorbit despre cum și cât de monstruos este Ursul de la Răsărit.
Chiar și această reprezentare a rusului ca urs este parte dintr-un discurs propagat frecvent care are rolul de a animalizare a celui pe care nu-l vezi și nu-l cunoști. Este adevărat că fiecare perioadă istorică este marcată de propriul ei stil de gândire, croit pe măsura preocupărilor clasei dominante și că în prezent inapetența față de supunere de care dă dovadă Rusia este contrară acestor preocupări.
De la Războiul Rece la reprimarea ”nesupușilor”
Dar Războiul Rece s-a terminat și nimeni nu-și dorește un altul. Uniunea Sovietică s-a desființat și nu sunt semne că s-ar mai întoarce. Singura amenințare este multipolaritatea, multidiscursul și, ce să vezi, diversitatea. Dar atunci când poliția suverană sancționează orice deviere de la traiectoria trasată, orice diferență devine un act de nesupunere periculos. Aceste manevre vădit sancționatoare demască intervenția în forță ca metodă a politicii, ultima ratio, pentru că, nu-i așa, dominația este esența politicului.
Ruperea discursului dominant nu poate fi văzută cu ochi buni. Este de înțeles. După ani de monologuri și legitimări ipocrite există o alternativă media la actualul status quo.
