BUCUREŞTI, 11 aug — Sputnik. Marius şi Ruth Bodnariu sunt acuzați de procurorii norvegieni că, în educația pe care le-au oferit-o copiilor lor, i-a supus pe aceștia unor violențe, relatează B1 TV.
Cazul soților Bodnariu, cărora statul norvegian le-a luat copiii, a devenit cunoscut în întreaga lume. Datorită susținerii pe care au primit-o, fiind organizate proteste de amploare peste tot în lume, cei doi soți au reușit să-i recupereze copiii, însă nu au scăpat pe deplin de necazuri. Presa norvegiană relatează că au fost puși sub urmărire penală.
„Sunt aduse acuzaţii împotriva clientei mele pentru violenţe în educaţia copiilor. Ruth Bodnariu şi-a recunoscut parţial vina. Clienta mea a recunoscut că i-a mai lovit uşor, cu palma, pe copii, încă de la prima interogare a poliţiei. Televiziunea naţională din Norvegia relatează că mama şi avocata sunt surprinse că procurorii au decis, în cele din urmă, să-i pună pe părinţi sub acuzare în acest caz", a declarat Ingrid Breistein, avocata lui Ruth Bodnariu.
Și Marius Bodnariu a fost pus sub urmărire penală, fapt confirmat de avocatul tatălui, Ragnhild Torgersen, care însă nu a precizat exact faptele pentru care este acuzat.
În noiembrie anul trecut, toți cei cinci copii ai familiei Bodnariu au fost luați în grija statului norvegian, după ce două dintre fete s-ar fi plâns că părinţii îi supun unor pedepse fizice. Există mari controverse cu privire la acţiunile serviciilor norvegiene de protecţie a copilului, iar cazul acesta a scos la iveală multe aspecte dubioase în legătură cu serviciile norvegiene, stârnind, în același timp, mari mișcări de solidaritate în întreaga lume.