Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Motivul pentru care medicii renunță la proteste

© Sputnik / Тиханов / Accesați arhiva multimediaПрофессор Глеб Соловьев ведет операцию на сердце
Профессор Глеб Соловьев ведет операцию на сердце - Sputnik Moldova-România
Abonare
Negocierile care au avut loc luni după-amiază între sindicatele din Sănătate și reprezentanții Guvernului s-au încheiat cu un rezultat favorabil. Veniturile medicilor vor crește de la 1 octombrie.

BUCUREŞTI, 9 aug — Sputnik. Gărzile suplimentare efectuate de medici vor fi plătite mai bine, pornind de la baza salarială crescută prin intermediul Ordonanţei de Urgenţă 20/2016, creșterea plății urmând să intre în vigoare de la 1 octombrie, potrivit sanatatebuzoiana.ro.

Întâlnirea dintre sindicatele reprezentative din Sănătate și reprezentanții Guvernului — ministrul Sănătății și cel al Muncii — a avut loc după ce sâmbătă Ministerul Sănătății a anunțat că s-a decis alocarea a 100 de milioane de lei pentru creșterea plății gărzilor, de la 1 octombrie.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a precizat că s-au purtat discuții cu privire la remunerarea gărzilor și la flexibilizarea timpului de lucru și că plata se va face printr-o administrare mai chibzuită a fondurilor.

„Vorbim despre un impact bugetar de 100 de milioane de lei pentru salarizarea corectă a gărzilor. Acest impact va fi suportat din bugetul Sănătăţii şi o să vină la pachet cu o serie de măsuri de eficientizare şi de eliminare a risipei din sistem", a declarat Vlad Voiculescu la finalul întâlnirii.

Medicii vor efectua gărzi suplimentare pe baza unui contract individual de muncă cu timp parțial, contract care va da medicilor dreptul la concediu de odihnă plătit proporțional cu timpul lucrat. De asemenea, gărzile suplimentare vor fi luate considerate ca vechime în muncă și în specialitate.

Medicii care efectuează „gărzi obligatorii" vor beneficia de sporul de 25 % pentru munca pe timp de noapte, iar medicilor care din 2010 dețin titlul de doctor în științe medicale li se va acorda sporul legal de 15 % care nu mai fusese acordat până la 1 august.

Fluxul de știri
0