CHIŞINĂU, 31 iul — Sputnik. Recep Tayyip Erdogan a cerut vineri Uniunii Europene și Statelor Unite ale Americii „să își vadă de problemele lor", după criticile Occidentului față de măsurile de represiune ale puterii de la Ankara împotriva persoanelor suspectate de legături cu tentativa de lovitură de stat, relatează AFP.
"Unii ne dau lecții. Se declară îngrijorați. Vedeți-vă de propriile afaceri!", a declarat Erdogan de la palatul prezidențial, citează rfi.ro.
Preşedintele turc a criticat Occidentul pentru că nu a arătat solidaritate cu Ankara după puciul eșuat și a spus că țările care își fac griji mai mult pentru soarta autorilor tentativei de lovitură de stat decât pentru democrația din Turcia nu pot fi state prietene.
"Din partea țărilor din UE și a altor state occidentale, niciun reprezentant nu a transmis condoleanțe", a afirmat Erdogan, precizând că 237 de civili și membri loialiști ai forțelor de securitate și-au pierdut viața.
Erdogan a adăugat că, într-un gest de bunăvoință, va renunța la sutele de procese deschise în justiție împotriva persoanelor acuzate că l-au insultat.
Vorbind despre epurarea a mii de funcționari civili acuzați a fi simpatizanți ai lui Fethullah Gülen, predicatorul autoexilat în SUA pe care îl acuză că a pus la cale puciul, Erdogan a declarat că Turcia va concedia câte persoane va fi nevoie.
După eșecul loviturii de stat de la 15-16 iulie, autoritățile de la Ankara au început o vastă campanie de epurare în armată, administrație și media pentru a-i elimina din aceste structuri pe toți cei bănuiți de legături cu organizația lui Gülen.
Totodată, preşedintele turc şi-a declarat intenţia de a trece sub controlul său direct serviciile de informații și Statul Major. Recep Tayyip Erdogan a făcut declaraţii în acest sens sâmbătă, în cadrul unui interviu televizat. Astfel, sub controlul direct al acestuia ar urma să treacă serviciile de informații și șefii Statului Major al armatei,, transmite AFP, citată de agerpres.ro.