CHIȘINĂU, 28 iulie — Sputnik. A fost identificat al treilea caz de infectare cu virusul Zika. E vorba de un bărbat în vârstă de 36 de ani, care locuiește la Cluj-Napoca și a călătorit în Republica Dominicană, comunică Ministerul Sănătății din România.
Bărbatul a sosit în România la 21 iulie. A doua zi, acesta s-a prezentat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca cu simptome de febră și erupție tegumentară generalizată. Pe 25 iulie probele prelevate de la pacient au fost trimise spre analiză la Institutul Cantacuzino, iar pe 27 iulie rezultatele au dovedit prezența virusului Zika.
La moment, bărbatul este în afara oricărui pericol și respectă recomandările făcute de medici și de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj. O campanie de tratamente anti țânțari a avut loc în Cluj-Napoca săptămâna trecută.
Pe 11 iulie, Ministerul Sănătății a confirmat existența primului caz de infectare cu virusul Zika în România în cazul unei tinere de 27 de ani care s-a întors din Martinica.
Ulterior, pe 20 iulie s-a confirmat existenta și unui al doilea caz de infectare cu virusul Zika la un copil de 10 ani, care locuiește cu familia in Guyana Franceză și venise în vizită la rude în România.