BUCUREȘTI, 28 iul — Sputnik. Potrivit unei anchete demarate de Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) şi Organised Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) 4.700 de tone de arme, inclusiv mitraliere, lansatoare de rachete şi arme antitanc, mortiere, grenade şi explozibili au ajuns la baze militare din Iordania şi Turcia, de unde au fost trimise apoi în Siria şi Yemen.
De asemenea, mii de puşti de asalt și alt armament au ajuns din Bosnia, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Muntenegru, Slovacia, Serbia şi România în Arabia Saudită, Iordania, Emiratele Arabe Unite şi Turcia, recunoscute ca fiind principalele pieţe de armament pentru Siria şi Yemen.
Articolul publicat de The Guardian a stârnit reacții în mediul politic de la București, iar Ministerul Afacerilor Externe a remis un comunicat de presă în care precizează că România participă cu promptitudine la orice investigație privind trasabilitatea unor arme ce ar putea să provină din România, relatează Romania TV.
"Subliniem că toate produsele militare exportate de România sunt cuprinse în rapoartele anuale și trimestriale prezentate pe pagina electronică www.ancex.ro și care, de asemenea, sunt transmise la UE, ONU sau OSCE. În esență, aceste rapoarte prezintă valoric și cantitativ exporturile românești de componente, produse și echipamente militare", susține MAE.