Veaceslav Platon a fost reținut la Kiev

© Facebook / Vitalie EsanuVeaceslav Platon ar fi fost încătuşat la Kiev
Veaceslav Platon ar fi fost încătuşat la Kiev - Sputnik Moldova-România
Abonare
Procuratura ucraineană anunță că a reținut un cetățean al RM și FR, dat în căutare internațională de procurorii de la Chișinău.

CHIŞINĂU, 26 iul – Sputnik.  Moldoveanul Veaceslav Platon, dat în căutare internatională de autoritățile de la Chișinău, a fost reținut luni seara la Kiev, Ucraina.

Omul de afaceri Veaceslav Platon este învinuit de procurorii anticorupție în cadrul dosarului fraudelor bancare. Pe numele acestuia a fost emis în contumacie mandat de arest preventiv pe un termen de 30 de zile.

Procuratura ucraineană anunță că a reținut un cetățean al RM și FR, dat în căutare internațională de procurorii de la Chișinău. Instituția nu oferă date despre numele acestuia, dar potrivit unor surse este vorba despre omul de afaceri Platon. Procuorii ucraineni mai susțin că persoana reținută urmează să fie predată autorităților de la Chișinău.

Deocamdată, Procuratura din Moldova nu a oferit detalii pe acest caz. 

Procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au desfăşurat, luni, mai multe percheziţii la sediile băncilor Victoriabank, Moldova Agrondbank, Moldindconbank şi compania de asigurări ASITO. Percheziţiile s-au desfăşurat în cadrul furtului de la Banca de Economii a Moldovei (BEM).

”Este vorba despre percheziţii, ridicări, audieri de persoane în legătură cu furtul de la BEM. Procurorii au descins la 5 agenţi economici şi persoane fizice care au legătură cu acestea”, a declarat procurorul şef anticorupţie, Viorel Morari, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Necesitatea efectuării acţiunilor de urmărire penală a necesitat în identificarea documentelor, contractelor ce au importanţă pentru buna desfăşurare a urmăririi penale şi stabilirea legăturii lui Veaceslav Platon în delapidarea banilor de la BEM”, a declarat procurorul. 

Potrivit lui Morari, s-a stabilit o legătură între investigarea extinsă privind furtul miliardului şi tranzitarea printr-o bancă din Moldova a banilor din altă ţară. 

„Acţiunile au fost concertate de una şi aceeaşi persoană. Faptul respectiv a fost demonstrat prin actele ridicate din instituţiile numite”, a precizat Morari.

Au fost reţinute două persoane care au fost factori de decizie în cadrul băncii Moldindconbank, iar pe numele lui Platon a fost semnat mandat de arest pe un termen de 30 de zile. 

„Sunt citate încă două persoane din cadrul băncii. Urmează să fie localizate alte două peroane, admnistratori a unor agenţi economici care obţinut credite frauduloase. Pe numele cetăţeanului Veaceslav Platon a fost înaintată învinuirea în contumacie şi înaintat mandat de arest pe un termen de 30 de zile. Platon a fost anunţat în căutare internaţională”, a declarat procurorul.

Frauda constă în următoarele: un grup de persoane juridice, administrate de persoane fizice interpuse, la comanda lui Platon, au obţinut credite neperformante de la o bancă comercială. Ulterior, creditele respective au fost stinse prin creditele luate de la BEM.

„Este vorba despre peste 800 milioane lei: 130 milioane lei, 12 milioane dolari şi peste 5 milioane de euro. Banii au fost scoşi peste hotare, sunt mai multe ţări. Nu fac declaraţii pripite, voi veni cu un comunicat suplimentar”, a precizat Morari. 

Acum un grup de procurori se va ocupa de recuperarea pierderilor, iar pe o parte din bunurile lui Platon va fi pus sechestru.

Procurorul a mai declarat că în cazul investigării furtului miliardului sunt progrese, fără a oferi detalii pentru  a nu prejudicia ancheta. 

 

Fluxul de știri
0