BUCUREŞTI, 19 iulie — Sputnik. Aceste locuri exotice sunt atât de îndepărtate de regiunile civilizate încât acolo ne putem simți mai aproape de natură decât în oricare alte locuri, scrie sputniknews.com, care prezintă o listă cu cinci astfel de insule.
Tristan da Cunha
Tristan da Cunha este numele unui grup îndepărtat de insule vulcanice din sudul Oceanului Atlantic și numele insulei principale a grupului, grup care aparține Marii Britanii.
Arhipelagul locuit se află la aproximativ 2816 km distanță de cel mai apropiat continent, Africa de Sud. Insula este menționată de două ori în romanele lui Jules Verne „În căutarea naufragiaților" și „Dick Sand, căpitan la cincisprezece ani", astfel că, dacă în copilărie ai visat să pornești în călătorii aventuroase, se poate ca acum să fie timpul să faci o astfel de călătorie în concediu.
Pentru a ajunge pe insula îndepărtată, trebuie să călătorești cu un cargou sau cu o navă de pescuit, pornind de la Cape Town.
La sosire pe această insulă uimitoare, călătorul va descoperi o insulă vulcanică, se va putea plimba în capitala acesteia, Edinburgh of the Seven Seas („orașul celor șapte mări"), va vedea baze științifice și stații meteorologice. Pe insulă se află vaste câmpii, livezi, oi care pasc și, dacă ajungi în sezonul potrivit, poți admira foci și pinguini. Populația insulei era de 267 de persoane în 2008.
Svalbard
Svalbard este un arhipelag norvegian situat între Norvegia continentală și Polul Nord. Este una dintre cele mai nordice regiuni locuite ale lumii și reprezintă un refugiu ideal pentru cei care vor să-și petreacă vacanța departe de civilizație.
Arhipelagul este cunoscut pentru regiunile aspre și îndepărtate formate din ghețari și tundră, adăpostind urși polari, reni și vulpi polare. Iarna, locul devine magic datorită aurorei boreale. Cel mai ușor poți ajunge la Svalbard luând avionul din Norvegia, având în vedere că există curse de zbor regulate de la Oslo și Tromso către arhipelag.
Ha'apai
Ha'apai este un grup de 62 de insule din Oceanul Pacific, dintre care 45 sunt nelocuite. Pangai este capitala administrativă a grupului de insule Ha'apai și este situat în Lifuka, în partea centrală a Regatului Tonga.
În secolul al XVIII-lea, exploratorul englez James Cook s-a aflat odată pe una dintre aceste insule. Fusese cât pe ce să fie mâncat de localnici, însă dupa aceea el le-a dat numele de „Insulele prieteniei".
De atunci localnicii insulelor au renunțat la obiceiul de a-i mânca pe vizitatori, iar turiștii pot veni aici fără teamă! Poți face scufundări, poți pescui, te poți bronza la soare tolănit pe nisipul alb și poți mănânca crabi. Pentru a ajunge pe insule trebuie să iei avionul din Australia, Noua Zeelandă sau Fiji.
Samsø
Samsø este o insulă daneză în strâmtoarea Kattegat, aflată la 15 kilometri în largul Peninsulei Iutlanda. Este o stațiune ideală pentru cei care sunt preocupați de mediu. Locuitorii insulei folosesc mijloace alternative de energie, cum este energia eoliană și solară. Având în vedere mediul curat, vizitatorii au voie să mănânce mere, cartofi și căpșuni locale din belșug.
Pe insulă se poate ajunge luând feribotul de la Hove, Iutlanda sau din Kalundborg.
Bugala
Bugala este a doua insulă ca mărime din lacul Victoria, Uganda, după insula Ukerewe. Face parte din Insulele Ssese din districtul Kalangala.
Pentru a se ajunge la insula situată în mijlocul lacului Victoria, trebuie să iei avionul spre Uganda și apoi să călătorești de la Kampala, capitala Ugandei, către cea mai mare insulă a unui mic arhipelag situat pe lac.
Populația Kalangalei este de aproximativ trei mii de oameni, dar fii pregătit să întâlnești și ceva turiști, întrucât pe insulă sunt multe hoteluri unde oamenii vin să se relaxeze în unul dintre cele mai exotice locuri.
Insula este plină de păsări uimitoare, de peisaje minunate și de plaje de unde poți admira apusul de soare african.