CHIȘINĂU, 8 iulie — Sputnik. Summitul NATO se va desfășura într-un context geopolitic care amintește de războiul rece, în patria tratatului de la Varșovia. Directorul Centrului Securității Internaționale al Institutului Economiei Mondiale și Relațiilor Internaționale al Academiei de Științe din Rusia, Alexei Arbatov, a declarat agenției Sputnik că Rusia va domina agenda discuțiilor dintre țările membre ale alianței.
În centrul atenției vor fi consecințele ieșirii Marii Britaniei din UE (Brexit), lupta cu terorismul, situația din Afganistan și criza refugiaților din Europa.
"Pentru Țările Baltice și Polonia relațiile cu Federația Rusă reprezintă subiectul crucial. Summit-ul are loc la Varșovia, deci va fi prezent și spiritul Poloniei. Rusia va ocupa cea mai mare parte a timpului și a atenției reprezentanților celor 28 de state membre ale NATO", consideră expertul.
Ședința consiliului Rusia — NATO va avea loc miercuri, 13 iulie. Înființat în 2002, Consiliul pentru cooperarea cu Moscova și-a întrerupt activitatea din cauza înrăutățirii situației în Ucraina. Expertul a reamintit că întâlnirea care urmează să aibă loc este cea de-a doua după o pauză de doi ani. Prima a avut loc la sfârșitul lunii aprilie.
În timpul mandatului de reprezentant permanent la NATO, actualul vicepremier rus Dmitri Rogozin a calificat consiliul Rusia — NATO drept "o platformă de dialog pentru cei surzi". Cu regret, prima ședință a confirmat această definiție. La final, Stoltenberg a declarat că revenirea la o activitate într-un regim normal este puțin probabilă.
Dialogul este necesar în momentele de criză, însă anume în astfel de perioade complicate, activitatea consiliului a fost blocată — exact așa cum a fost și în cazul a invaziei Oseției de Sud de către Georgia și după unirea peninsulei Crimeea cu Federația Rusă.
Acum autoritățile ruse speră să pună în discuție activitatea intensă a NATO în apropierea frontierelor ruse. De la următoarea ședința a consiliului, expertul nu se așteaptă la progrese semnificative.
Rusia și NATO încearcă să îmbunătățească relațiile. Colaborarea este posibilă, ea continuă în mai multe direcții, consideră politologul Alexei Arbatov. În ceea ce privește situația la zi, evoluăm de la o confruntare totală, spre o diminuare a tensiunii în relații și spre determinarea unor anumite elemente ale colaborării".
Arbatov a calificat drept simbolic decizia alianței de a plasa patru batalioane în țările baltice și Polonia pe un principiu rotativ. E vorba de patru mii de militari. În pofida faptul că acești militari nu reprezintă niciun pericol pentru Rusia, Kremlinul privește negativ o astfel de decizie politică. Pe partea rusă a frontierei, comunică politologul, are loc "desfășurarea a trei armate cărora le corespund patru batalioane".
În opinia expertului, stabilirea unor contacte permanente și revenirea la situația inițială în relațiile bilaterale eșuează, pentru că Rusia și Occidentul privesc consolidarea militară a frontierelor fiecăruia "din puncte de vedere diferite".
"Rusia tratează cele patru batalioane drept o avangardă a forțelor militare americane în apropierea frontierelor rusești. NATO tratează corpul militar rus drept o forță importantă care amenință țările mici și slabe care se învecinează cu Rusia: Țările Baltice, Polonia, România și Bulgaria", afirmă Arbatov.
Politologul a subliniat că Rusia și NATO nu sunt în stare să depășească viziunile asimetrice, respectiv, discuțiile în cadrul următorului consiliu nu vor schimba situația. Dar și summit-ul în sine nu poartă un caracter istoric.
Arbatov a reamintit că interacțiunea și cooperarea au dominat o perioadă de 20 de ani de la sfârșitul războiului rece. Ulterior, Rusia și NATO au intrat într-o etapă de confruntări dure, iar acum părțile se tem de o apropiere de un punct extrem și încearcă să diminueze starea de tensiune.
"Discuțiile despre un compromis sunt posibile doar pe calea dialogului. Fiecare trebuie să înțeleagă punct de vedere al oponentului, a continuat expertul. Compromisul trebuie obținut prin diminuarea activității militare periculoase. Am avut deja câteva apropieri critice între navele și avioanele militare. Sper că incidente importante nu vor avea loc".
La summit-ul de la Varșovia vor participa 65 de delegații din 28 de state NATO și 26 de state-partenere, precum și reprezentanții ONU, UE și Băncii Mondiale. La eveniment sunt așteptate 2,5 mii de persoane. Lucrările summit-ului vor fi reflectate de peste 2 mii de jurnaliști. Doar pentru chestii organizatorice, Polonia a cheltuit în jur de 40 de milioane de dolari.
Summit-ul se va desfășura în cinci sesiuni de lucru, în special, ședința comisiei NATO — Ucraina. În lista documentelor, care urmează să fie adoptate, se enumeră și pachetul de susținere a Georgiei.