Modele de video-chat erotic, identificate de poliție (VIDEO)

© AP Photo / StringerUna prostituta en un burdel en Hamburgo (archivo)
Una prostituta en un burdel en Hamburgo (archivo) - Sputnik Moldova-România
Abonare
Ofițerii de investigații au deconspirat o grupare specializată în proxenetism și trafic de copii.

CHIȘINĂU, 30 iun — Sputnik. Un bărbat și o femeie cu vârste de 22 și, respectiv, 30 de ani, membri ai unui grup criminal, domiciliați în Chișinău, au fost reținuți pentru proxenetism și trafic de copii. Aceștia, au fost arestați pentru 30 de zile, anunță Inspectoratul General al Poliției.

Cei doi membri ai grupului recrutau tinere cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, prin intermediul rețelelor de socializare.

„Suspecții închiriau mai multe apartamente în mun. Chișinău, le amenajau cu camere web și tehnică computerizată, după care organizau prestarea serviciilor sexuale virtuale, contra plată, în regim on-line, cu derularea prin intermediul camerelor web şi a chat-urilor", se menționează în comunicatul de presă al poliției.

Până în prezent au fost identificate 13 tinere dintre care 4 minore, domiciliate pe teritoriul Republicii Moldova care, pe parcursul acestui an, au fost determinate să lucreze în calitate de modele de video-chat erotic.

Clienții virtuali transferau pentru aceste servicii sume de bani pe contul membrilor grupului, iar ulterior banii erau extrași în numerar la diferite bancomate şi bănci din Moldova. Tinerele primeau numai 30 % din sumă, 70 % le revenea membrilor grupului.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală. Conform legislației Republicii Moldova, persoanele culpabile de "Traficul de copii" și „Proxenetism" se pedepsesc cu închisoarea de la 15 la 20 de ani.

Fluxul de știri
0