CHIȘINĂU, 29 iun — Sputnik. Oamenii alergau, spărgeau geamurile, încercau să se ascundă de sinucigașii care trăgeau în ei din automate, au relatat pentru Sputnik martori oculari ai atacului terorist de pe aeroportul din Istanbul.
Trei explozii au răsunat marți seara pe aeroportul internațional Ataturk din Istanbul. Trei teroriști-sinucigași au deschis foc din automate asupra pasagerilor, după care și-au detonat dispozitivele explozibile. Potrivit ultimelor date, în urma atacului terorist și-au pierdut viața 41 de persoane, iar 239 au fost rănite.
Tilek Tokombaev care s-a aflat în epicentrul evenimentelor a povestit pentru Sputnik Kârgâzstan: „Prima explozie a răsunat la 40 de metri de locul unde stăteam. Reușisem deja să predau bagajul și mă îndreptam spre controlul de pașapoarte. Îndată după prima explozie unul dintre teroriști, înarmat cu un automat, a început a trage în oameni. Cuprinsă de panică, lumea a alergat spre ieșire, însă împușcăturile nu conteneau. S-a creat o învălmășeală, toți căutau să fugă, să se ascundă undeva. Domnea panica și groaza. Eu cu prietenul, care venise să mă conducă, ne-am ascuns într-un loc ferit".
Potrivit lui Tokombaev, panica a revenit peste 40 de minute, când, cu un etaj mai jos, a răsunat a doua explozie. Oamenii stresați spărgeau geamurile, alergau pe pista de decolări-aterizări. Însă oamenii legii îi opreau și-i urcau în autobuze pentru a-i transporta spre locuri aflate în siguranță și în hoteluri.
În centrul tragicului eveniment se afla și Pavel Duganov, antreprenor și cunoscut organizator de petreceri.
„O parte a clădirii a fost avariată de explozii, oamenii sunt cuprinși de panică, în jur dăinuiește învălmășeala și dezorientarea. Pete de sânge peste tot…", a scris Duganov pe pagina sa de Facebook îndată după atacul terorist.