Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Hurduzeu: acordurile de liber schimb cu UE și Turcia, un dezastru pentru Moldova

© www.facebook.com/ovidiu.hurduzeuOvidiu Hurduzeu
Ovidiu Hurduzeu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Acordului de liber schimb cu UE și Turcia va avea un impact negativ asupra dezvoltării economice a Republicii Moldova, consideră Ovidiu Hurduzeu.

CHIȘINĂU, 28 iunie — Sputnik. Impactul acordurilor de liber schimb cu Uniunea Europeană și Turcia va fi unul dezastruos pentru economia Republicii Moldova, consideră Ovidiu Hurduzeu, cunoscut publicist și critic social român din SUA. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii televizate, la un post TV privat din Moldova.

"Moldova își deschide granițele, își deschide economia, pur și simplu pune pe tavă economia marelui capital, care o va transforma într-o piață de desfacere, așa cum este și România, de fapt", afirmă publicistul, subliniind că acest lucru va presupune alinierea Republicii Moldova la situația țărilor din lumea a treia.

"Se va produce o hemoragie a forței de muncă și un val migraționist foarte puternic, care există deja și se va accentua, iar investițiile străine vor fi minime sau vor fi în domeniile care vor folosi doar mâna de muncă ieftină, exact așa cum se întâmplă în țările din lumea a treia. Nici nu se pune problema de o dezvoltare", consideră Hurduzeu.

Din perspectiva criticului social român, o alternativă pentru economia moldovenească ar fi o dezvoltare prin forțe proprii, prin dezvoltarea pieței naționale și locale.

"Aceste forțe interne ar fi dezvoltarea piețelor locale prin încurajarea producătorilor mici și mijlocii. Se va spune că nu există bani. Dar aș întreba eu de unde au bani atâția oligarhi în Republica Moldova? Deci bani există", spune analistul.

Publicistul mai subliniază că pentru o economie echitabilă avem nevoie și de un stat puternic, care ar funcționa în beneficiul comunității, nu a grupurilor de interese.

„Statul în loc să servească o economie în folosul comunității servește o economie în folosul oligarhilor locali și în folosul marilor corporații. Trebuie să reinventăm economia și să o facem să lucreze în folosul comunității așa încât fiecare cetățean al Republicii Moldova să se simtă stăpân pe destinul lui", a conchis Ovidiu Hurduzeu.

Ovidiu Hurduzeu s-a născut în anul 1957 la București, fiind cunoscut ca un promotor activ al modelului economic distributist și a principiilor conservatoare. Este autorul lucrărilor "Economia libertății", "Sclavii fericiți", "A Treia Forță. România profundă". Din anul 1990 acesta este stabilit în SUA, California. 

Fluxul de știri
0