Isar scrie că BNR ar fi păgubit statul român cu miliarde pentru a salva băncile

© Sputnik / Руслан Кривобок / Accesați arhiva multimediaMoneda Euro, bancnote de 20
Moneda Euro, bancnote de 20 - Sputnik Moldova-România
Abonare
Sistemul bancar din România este susținut de mai bine de două decenii prin cedarea avuției din partea statului român, iar în ultimii 8 ani de când a început criza economică, politica monetară a Băncii Naționale a agravat instabilitatea economică.

BUCUREŞTI, 23 iunie — Sputnik. Economistul Lucian Isar acuză Banca Națională a României că supraveghează foarte atent procesul prin care băncile îi fraudează pe români.

Populația României, firmele și statul român sunt supuse unui furt astronomic de către bănci, operațiune care se desfășoară sub protecția BNR, scrie economistul Lucian Isar pe siteul personal.

"Sistemul bancar a fost susținut ascunzând pierderile reale cu știrea BNR şi cedarea de avuție din partea statului român. Băncile ce operează în România au fraudat sau au ajutat la fraudarea populației şi a firmelor, sub atenta supraveghere a BNR. Găurile au fost acoperite prin mai multe canale", a scris economistul.

După 8 ani de criză economică, politica monetară și de credit a generat, a declanșat și a agravat situația economică a României. Cursul de schimb la 3,1, argumentează fostul ministru, dar și creditarea în valută cu mesaje de leu tare împreună cu dobânzile la lei extrem de ridicate au fost măsuri în contradicție cu politicile monetare ale celorlalte bănci centrale din lume.

Injectarea de bani în sistemul bancar a fost propusă de BNR și achitată de populație și firme prin taxe și impozite. Astfel, BNR a ținut dobânzile sus în piață inclusiv după declararea oficială a crizei în România, mai scrie economistul.

"Acest "mic" amănunt a afectat negativ economia reală, dar a permis finanțarea datoriei publice la dobânzi ridicate, de care au profitat băncile", a scris Lucian Isar.

Economistul prezintă următorul calcul din care rezultă că BNR este principala cauză a sărăciei în România:

— Dobânzile au coborât de la aproximativ 9% la 2,75% la perioade de 5 ani
— Să admitem pentru simplificare, diminuând pierderea repurtată de stat, că descreșterea lentă a dobânzilor cu care se împrumută statul român în moneda națională a fost de doar 5%
— Datoria în moneda națională în această perioadă deținută de bănci a fost mult peste 10 miliarde de euro echivalent
— Să admitem pentru simplificare, diminuând pierderea repurtată de stat, că suma împrumutată de stat în monedă naţională în această perioadă a fost de doar 10 miliarde de euro
— Durata modificată a unui instrument cu maturitatea la 5 ani este în jurul a 4,3 ani
— Să admitem pentru simplificare, diminuând pierderea repurtată de stat, că statul s-a împrumutat cu această durată medie de 4,3 ani în această perioadă

BNR a spart astfel 2,15 miliarde de euro, sau aproximativ 1,4% din PIB-ul României, doar pentru a ascunde pierderile băncilor. Populaţia a plătit taxe care s-au dus pe plata costului suplimentar al finanţării pentru că BNR nu a coborât dobânzile cum ar fi trebuit să facă. Concluzia este că pierderile din economia reală depăşesc în ultimii 8 ani 20% din PIB, a concluzionat Lucian Isar.

Fluxul de știri
0