CHIȘINĂU, 18 iun — Sputnik. Potrivit președintelui, țările dezvoltate de pe glob caută noi surse de creștere economică. „Descoperirile din domeniul tehnologiilor digitale și industriale pot declanșa o adevărată revoluție tehnologică, la creșterea productivității muncii. Se va produce restructurarea multor ramuri, se vor deprecia unele industrii. Se va modifica cererea privind profesiile și competențele, se va acutiza concurența atât pe piețele tradiționale, cât și pe cele în curs de constituire. Tensiunea geopolitică este provocată de epuizarea resurselor naturale", a menționat Putin.
„Noi aprofundăm integrarea noastră, îndepărtăm barierele din calea dezvoltării. Până în anul 2025 va fi creată piața energetică unică. Deja peste 40 de state și organizații internaționale și-au exprimat disponibilitatea de a colabora cu UEE", a declarat președintele FR.
„Nouă ne pasă de ceea ce se întâmplă cu economia vecinilor noștri. Europa dispune de un potențial enorm. Însă miza pe o singură asociație regională îi limitează posibilitățile. Politicienii trebuie să susțină mediul de afaceri, să restabilească colaborarea și încrederea în relațiile ruso-europene. Rusia nu a fost inițiatoarea neînțelegerilor actuale. Toate acțiunile noastre au fost și rămân a fi exclusiv de răspuns. Noi nu ținem supărare și suntem gata să mergem în întâmpinarea partenerilor europeni, însă acest lucru trebuie să fie reciproc. Trebuie continuată colaborarea în cadrul proiectelor științifice. Eforturile comune vor permite creșterea competitivității noastre tehnologice", a subliniat președintele.