BUCUREŞTI, 17 iunie — Sputnik. Din cei 24 de răniți transportați la spitalele din Brașov, unul din ei este în stare foarte gravă, potrivit ziare.com.
Autocarul care îi transporta pe elevii de la Colegiul de Artă „Octav Băncilă" din Iași și de la Palatul Copiilor din Iași spre Arad la un festival de folclor era vechi și avea doar 25 de locuri, însă în el se aflau 27 de persoane, după informațiile Ministerului de Interne, sau 31 de persoane, după informațiile Ministerului Sănătății. Inspectoratul Județean Iași a comunicat că grupul era format din 34 de elevi și 2 profesori.
Cei doi șoferi decedați sunt Ilie Cojocaru de 58 de ani şi Andrei Popa de 42 de ani. A fost deschisă o anchetă penală pentru omor din culpă, potrivit Digi24.
„La fața locului s-a intervenit cu cinci autospeciale SMURD, două autospeciale de transport victime multiple (ATPVM), trei de descarcerare, o mașină de stingere a incendiilor și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean (peste 50 de lucrători ai ISU și ai Ambulanței)", se arată în comunicatul MAI.
Numărul unic de urgență 112 a fost efectuat la ora 12.36, iar la ora 12.40 a fost activat Planul Roșu de intervenție cu asigurarea a două elicoptere grele (MI-17 și MI-8) ale Inspectoratului de Aviație al MAI, în caz de nevoie.
Traficul a fost întrerupt pe DN1 Brașov — Făgăraș, între localitățile Perșani și Vlădeni. Până la redeschiderea drumului, şoferii sunt rugaţi să folosească ruta ocolitoare DN73A Râșnov — Zărneşti — Şinca Nouă — Şinca Veche — Şercaia, mai arată comunicatul MAI.
Copiii erau componenți ai ansamblului folcloric Hora şi se deplasau către Arad pentru a participa la un festival internațional de folclor al copiilor între 17-19 iunie.