Băncile străine au retras 13 miliarde de euro din România

© Sputnik / Владимир Трефилов / Accesați arhiva multimediaДенежные купюры
Денежные купюры - Sputnik Moldova-România
Abonare
Sistemul bancar din România este controlat în proporție de aproximativ 90% de bănci străine, acestea reducându-și din ce în ce mai mult expunerea pe care o au pe piața românească.

BUCUREŞTI, 17 iunie — Sputnik. Doar între decembrie 2010 şi decembrie 2011 străinii nu au retras capital din liniile de finanțare autohtone, arată un document al BNR, potrivit Ziarului Financiar  

Banca Națională a României a prezentat documentul care arată că băncile străine au retras în opt ani, din 2008 până în martie 2016, 13 miliarde de euro din liniile de finanţare acordate subsidiarelor locale. Astfel, la nivelul lunii martie 2016, băncile străine din România ajunseseră la un nivel de 9 miliarde de euro, adică de peste două ori mai puţin decât la începutul crizei financiare. Numai în ultimele trei luni retragerile au fost în valoare de un miliard de euro. Ca reper de comparaţie, în anul 2015 finanţările retrase au cumulat 2 miliarde de euro.

„Din anul 2012 vedem o evoluţie opusă a resurselor externe şi a celor interne. Astfel, resursele de la băncile-mamă au scăzut cu mai mult de jumătate între decembrie 2008 şi martie 2016, ceea ce a redus dependenţa de băncile mamă pe de o parte, dar a redus totodată riscul de contagiune externă. S-a înregistrat o înlocuire graduală a resurselor externe cu cele interne care se situează la un nivel tot mai ridicat", a precizat Georgescu.

Din decembrie 2008 până în martie 2016, depozitele atrase de la băncile locale s-au majorat cu 17 miliarde de euro, ajungând la 55 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că banii retraşi de acţionarii străini au fost în totalitate înlocuiţi cu resursele interne.

Cu toate că au renunţat să-şi mai susţină cu linii de finanţare subsidiarele locale, acţionarii străini au continuat, la presiunea BNR, să susţină cu capital băncile româneşti, anul trecut fiind efectuate injecţii de capital de aproape 700 milioane de euro.

Sistemul bancar din România este controlat în proporţie de aproape 90% de bănci străine. În 2009, BNR a încercat să împiedice fuga banilor străinilor prin iniţiativa de la Viena printr-un acord care a fost semnat de cele mai mari nouă bănci străine şi care prevedea menţinerea expunerii locale.

Fluxul de știri
0