BUCUREŞTI, 15 iunie — Sputnik. Una dintre victimele care a fost de față în momentul în care Omar Mateen a declarat că acesta jurase credință Statului Islamic.
"Toată lumea l-a putut auzi vorbind la 911 (numărul de urgență) și spunând că motivul pentru care face acest lucru este pentru că voia ca America să oprească bombardarea țării sale", a declarat Patience Carter într-o conferință de presă la spitalul din Orlando, potrivit B1 TV.
În convorbirea lui, el a jurat credință Statului Islamic, apoi a întrebat dacă este vreun negru în încăpere. Din acel moment cei din încăpere şi-au dat seama că nu se va opri să tragă până când nu va fi ucis, a spus tânăra.
Atacul în urma căruia au murit 49 de oameni și peste 50 au fost răniţi este cel mai mare atentat individual din istoria Statelor Unite. Omar Mateen, un bărbat de origine afgană, a deschis focul duminică dimineaţa într-un club de noapte gay din Florida. După ce s-a baricadat în local și a luat mai mulți ostatici a fost răpus de trupele SWAT.