CHIȘINĂU, 14 iun — Sputnik. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, i-a trimis o scrisoare lui Vladimir Putin în care i-a felicitat pe ruși cu Ziua Rusiei, care a fost marcată recent, și a urat ca relațiile dintre Moscova și Ankara să iasă la „un nivel cuvenit", scrie RIA Novosti.
„Mult stimate domnule Președinte! În numele întregului popor turc îi felicităm, prin persoana Dumneavoastră, pe toți rușii cu prilejul Zilei Rusiei. Doresc, de asemenea, ca în timpul apropiat relațiile dintre Rusia și Turcia să iasă la nivelul cuvenit", se menționează în textul scrisorii de felicitare, care a ajuns la redacția Agenției RIA Novosti.
Kremlinul a confirmat că Erdogan într-adevăr i-a trimis o scrisoare lui Putin.
„Mesajul a ajuns prin canalele MAE", a precizat secretarul de presă al președintelui FR, Dmitri Peskov.
La rândul său, prim-ministrul Turciei, Binali Yildirim, într-o scrisoare expediată omologului său rus Dmitri Medvedev, și-a exprimat speranța că „în timpul apropiat cooperarea și relațiile dintre țările noastre vor atinge nivelul necesar pentru interesele comune ale popoarelor noastre".
„Prin intermediul Dumneavoastră le doresc rușilor bunăstare și prosperitate", a scris Yildirim.
Relațiile dintre Rusia și Turcia trec printr-o criză după ce în noiembrie 2015 un avion de luptă turcesc a doborât un avion SU-24 rusesc în spațiul aerian al Siriei. În ultimul timp la Ankara se vorbește despre dorința de restabilire a relațiilor cu Moscova. Erdogan a declarat că vrea „să depășească cât mai curând această problemă", însă nu știe ce prim pas este așteptat din partea Turciei. Rusia a explicat nu o singură dată că este vorba de scuze și compensații pentru avionul doborât.