Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Preşedintele FMF: România şi Rusia sunt capabile de surprize la EURO-2016

© Sputnik / Антон Денисов / Accesați arhiva multimediaФутбол. Церемония жеребьевки чемпионата Европы 2016
Футбол. Церемония жеребьевки чемпионата Европы 2016 - Sputnik Moldova-România
Abonare
Preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal i-a dezvăluit corespondentului Sputnik Moldova impresiile sale de la primele meciuri ale Campionatului European de Fotbal şi a făcut aprecieri ale jocurilor selecţionatelor Rusiei şi României.

CHIŞINĂU, 12 iun — Sputnik. Primele meciuri ale selecţionatelor Rusiei şi României de la Campionatul European de Fotbal au demonstrat că adversarii lor au avut în faţă echipe redutabile, a declarat corespondentului Sputnik Moldova preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF), Pavel Cebanu.

Rusia şi România au demonstrat capacităţi de luptători

În cadrul meciului de deschidere a turneului de fotbal EURO-2016, selecţionata României a cedat la o diferenţă mică echipei Franţei, scor 1 la 2, primind cel de-al doilea gol la doar câteva minute înainte de fluierul final al arbitrului, iar selecţionata Rusiei a reuşit să iasă la egalitate în meciul cu Anglia, scor 1 la 1, marcând un gol în minutele de prelungiri ale celei de-a doua reprize.

„Primul meci al României a arătat o echipă pregătită, fără stele mari, dar foarte bună şi care ştie să facă presing. După acel nivel de joc pe care l-au arătat jucătorii în prima partidă, de la ei se vor aştepta victorii. Cu siguranţă francezii nu s-au aşteptat la o asemenea rezistenţă din partea românilor. Cred că echipa României este capabilă de multe", a spus Cebanu.

Potrivit lui, această selecţionată poate învinge adversarii săi prin disciplină şi dedicaţie.

„Cel mai important este că au un antrenor bun, care îi poate pregăti pentru meciuri serioase. Fiecare fotbalist al selecţionatei României joacă nu pentru el, ci pentru echipă. Este o selecţionată foarte bună. Anume asemenea echipe şi pot aduce surprize la Campionatul European", a subliniat preşedintele FMF.

Pavel Cebanu a mai adăugat că jocul selecţionatei Rusiei în meciul cu englezii l-a făcut să-şi schimbe părerea despre perspectivele echipei la acest turneu.

„Desigur, de la Rusia întotdeauna se aşteptau rezultate mari, dar ea nu are o selecţionată la fel de puternică precum era anterior. Însă meciul de ieri a demonstrat că echipa are spirit. La fel ca şi în cazul României, Rusia este un adversar de temut. Dacă anterior credeam că Rusia nu are şanse să iasă din grupe, acum mi-am schimbat opinia. Cred că mai departe trebuie să meargă Anglia şi Rusia", consideră Cebanu.

Şeful Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal consideră că la EURO-2016 nu sunt echipe slabe.

Fluxul de știri
0