BUCUREŞTI, 2 iunie — Sputnik. Starea de spirit se agită din ce în ce mai mult la București pe măsură ce economia nu mai crește.
Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a participat pe 31 mai la o întâlnire cu studenții și profesorii de la Universitatea „Ovidius" din Constanța. În cadrul unei mese rotunde, ambasadorul a răspuns la mai multe întrebări ale mass-mediei.
Joi dimineață, jurnalistul Ion Cristoiu l-a atacat extrem de dur pe Hans Klemm, ambasadorul SUA la București. În articolul său, Cristoiu scrie că Hans Klemm încalcă regulile diplomatice şi îi tratează pe români ca pe nişte „babuini nespălați", spunându-le cu cine să voteze.
„Ambasadorul american la București, Hans Klemm, a găsit de cuviință să încalce din nou grav minimele reguli diplomatice și minimele reguli de bun simț și să le spună românilor cum și cu cine să voteze", a spus Cristoiu.
Ion Cristoiu a adăugat că este pentru prima dată când un ambasador american se implică atât de mult în viața politică din România, mai ales că Hans Klemm nu este la prima intervenție de acest gen.
"Ambasadorul american e la a nu știu cîta intervenție brutală, de bădăran care s-a văzut Stăpîn, în viața politică a României, altfel țară presupus independent, fie și pentru că e membră a ONU", a scris jurnalistul.
Cristoiu a argumentat prin faptul că niciun ambasador străin, inclusiv cel american, nu a dat directive românilor cu cine să voteze nici măcar în 1992, imediat după căderea URSS.