CHIȘINĂU, 2 iun — Sputnik. Redactorul-șef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Tolontan, spune că ar exista mai multe persoane care nu se simt deloc confortabil, deoarece nu știu ce va declara astăzi directoarea Hexi Pharma la audierile de la DNA.
„Nu doar managerii din spitale sunt implicați. Există oameni în ministerul Sănătății care cred că nu se simt foarte bine în dimineața asta când au văzut-o pe Flori Dinu la DNA", a menționat redactorul-șef al GSP, citat de B1TV.
Potrivit unor surse, Flori Dinu a fost citată pentru ora 9, aceasta nedorind să facă declarații la intrarea în sediul DNA. De altfel, directoarea companiei Hexi Pharma a venit însoțită de un avocat.
"Acest dosar există de două săptămâni și vizează felul în care respectivii dezinfectanți au ajuns în spitale, cum s-au acordat încredințări directe sau cum s-au câștigat licitații, e evident că Flori Dinu știa mai puține diluare, cel puțin în ultimii ani, dar știe totul despre felul în care banii ajungeau și unde ajungeau și despre felul în care se câștigă contractul", a mai spus jurnalistul Cătălin Tolontan.
Flori Dinu este cercetată de Parchetul General pentru înșelăciune. Sunt 128 de capete de acuzare pe care procurorii DNA i le aduc, printre care și aceea de participare improprie la zădărnicirea combaterii bolilor. Potrivit procurorilor, Dinu ar fi indus în eroare reprezentanții unităților medicale, care au achiziționat produsele firmei lui Condrea.