CHIȘINĂU, 25 mai — Sputnik. Polonia și alte țări din Europa de Est nu au sentimentul că ar exista egalitate în Uniunea Europeană, a declarat președintele polonez Andrzej Duda, care se află într-o vizită în Norvegia.
După cum relatează mass-media din Polonia, marți Duda a luat cuvântul la Institutul Nobel din Oslo cu raportul "Lumea și echitatea, prin prisma dreptului internațional și securităţii colective", după care i-a fost adresată întrebarea despre rolul UE în asigurarea păcii și echității în Europa.
Președintele Poloniei a subliniat că actualmente UE trebuie "să revină la rădăcinile sale".
"Părinţii-fondatori ai UE au recunoscut că stabilirea unor relații economice permanente între țări, care a dus în consecinţă la anularea frontierelor, iar prin aceasta — la o legătură între popoare în sens economic, va constitui pe viitor calea ce va permite să nu se mai repete niciodată tragedia celui de-al Doilea Război Mondial ", a declarat președintele polonez, citat de site-ul Polsat News.
Dar, potrivit acestuia, UE îi lipsește "sentimentul de fraternitate între popoare egale și state egale".
"Noi, polonezii și alte popoare şi state din Europa Centrală și de Est, care am aderat la UE după căderea cortinei de fier, percepem într-o măsură mai mare că UE, prin esența sa, nu este de fapt o uniune de state egale, că există un conglomerat specific de interese, în care poți să impui altora propriile interese", a explicat președintele Poloniei.
Potrivit înaltului demnitar, o asemenea situație conduce spre "degradarea UE" și dispariția celor mai importante elemente ale Uniunii — sentimentul solidarității și răspunderii colective. Duda a declarat că soluţionare a acestei probleme ar fi renunţarea la divizarea UE în două părți — țările bogate, unde a fost introdus în circulaţie euro, și "cealaltă parte a Uniunii Europene".
"Acest lucru nu duce la consolidarea UE, ci la slăbirea și distrugerea ei. UE are nevoie de mai multă solidaritate și, în același timp, de toleranță și înțelegere reciprocă", a conchis preşedintele polonez.