Editorial de Bogdan Duca, analist politic
Principala problemă vine din comunism, când s-a preferat ca zi a independenței ziua de 9 mai, pentru a se face o ruptură între ziua independenței și ziua regalității. Dar nu putem să nu remarcăm și o problemă identitară: pentru români nu independența, ci refacerea unității naționale (desăvârșite prin actul de la 1 decembrie 1918) a fost și a rămas ziua de referință. De altfel chiar și acum, temele patriotice la care încă mai percutează românii din România sunt: Basarabia, „riscul" ca maghiarii să dorească să „fure" Ardealul. Frica românilor este cea a destrămării unității naționale și descentralizarea, autonomia regională; ele sunt privite cu o teamă și o rezervă deloc ascunse de către majoritatea românilor.
Uniunea Europeană însă slăbește unitatea națională și românii înclină în masă spre ea. De fiecare dată când se discută la nivelul Uniunii Europene despre cedări de suveranitate din partea statelor naționale către birocrația bruxelleză, România este de partea Bruxelles-ului, considerându-se cedarea de suveranitate ca ceva firesc. De altfel cred că suntem singura, dacă nu printre foarte puținele statele membre ale UE, care prin chiar vocea președintelui de atunci, domnul Traian Băsescu, am exprimat voința de a se ajunge la o formulă statală a Uniunii Europene — Statele Unite ale Europei.
Lipsa voinței de negociere în domeniul relațiilor internaționale, dar și adevăratele explozii de bucurie civică a unor români de fiecare dată când România suverană și independentă este „urecheată" de către vreunul din aliații euro-atlantici, arată și ele aceeași mentalitate dominantă: nu independența națională este coagulantul identitar al României, ci unitatea națională.
Cred că monarhia este necesară pentru România. Chiar și republica semi-prezidențială de care avem parte din 1990 încoace, este de fapt o glosare pe tema nevoii românilor de un monarh. Însă, categoric, o monarhie parlamentară și de drept constituțional ar ajuta mult la echilibrarea puterilor în Stat și pentru echilibrul dintre Stat și societate.
Însă monarhia înseamnă, înainte de orice, fidelitate față de tradiție și supunere a Regelui și celor din familia sa față de rigorile impuse de propriul lor statut regal. Din păcate, urmașii Regelui Mihai I nu mai îndeplinesc aceste exigențe. De aceea, personal, prefer oricând republica, unei pretinse „restaurații" monarhice care să se facă încălcându-se Statutul oficial și legal al Casei Regale a României, acordul între Regele Carol I și țară precum și legea salică.
Voi susține oricând o succesiune care, respectând rigorile dinastice ale României, va oferi tronul țării lui Karl Friedrich de Hohenzollern Sigmaringen și urmașilor acestuia.
Însă dincolo de această discuție principială, trebuie să mai ținem cont de un aspect important: în România, după 26 de ani de la revoluție, orice discuție cu privire la schimbarea regimului, a rămas tot la acel nivel de serioasă neseriozitate a simpozioanelor și momentelor comemorative diverse din istoria regală a României.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției Sputnik.
