Bucureşti, 8 mai — Sputnik. Mai mulţi lideri republicani i-au cerut lui Donald Trump să se delimiteze de aprecierile lui Vladimir Putin la adresa sa.
În nenumărate rânduri, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a lăudat pe magnatul imobiliar Donald Trump. Acesta este motivul pentru care mai mulţi lideri neoconservatori din Partidul Republican i-au cerut lui Trump să se delimiteze public de Vladimir Putin, informează Digi24.
Trump a ales însă să fie democrat şi şi-a întrebat electoratul dacă doreşte sau nu război cu Rusia. Magnatul imobiliar a spus că îi apreciază pe toţi cei care îl plac şi că nu îl poate contrazice pe liderul de la Kremlin dacă acesta crede că Trump este un geniu.
„Când oamenii mă plac, şi eu îi plac. Chiar şi Putin, îl ştiţi pe Putin! Vor să-l dezaprob pe Putin, Putin al Rusiei, care a zis că Trump e un geniu şi că va fi următorul lider. Am spus că nu o să mă delimitez niciodată această afirmaţie. Apropo, nu ar fi frumos dacă ne-am înţelege cu Rusia? Nu ar fi frumos?", a spus Donald Trump în faţa a mii de oameni.
Donald Trump a rămas singurul republican în cursa pentru Casa Albă. El a strâns până acum voturile a 1.044 de delegaţi din 1.237 cât sunt necesari pentru nominalizare. Mai mulţi analişti paleoconservatori şi politologi realişti cred că neoconservatorismul, ideologia războiului fără sfârşit care conduce Partidul Republican de aproximativ 100 de ani, se află la sfârşitul carierei.