Ziua Drapelului de Stat, sărbătorită miercuri în Moldova

© Sputnik / Мирослав РотарьПравительство РМ
Правительство РМ - Sputnik Moldova-România
Abonare
Se consideră că, culorile oficiale ale tricolorului - albastru, galben și roșu - simbolizează cerul, soarele și focul.

CHIȘINĂU, 27 apr — Sputnik. Miercuri, în Moldova este sărbătorită Ziua Drapelului de Stat.

Prima sesiune a Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova din 27 aprilie 1990 a legiferat oficial Drapelul de Stat în culorile albastru, galben și roșu cu stema amplasată în centrul fâșiei galbene. Pentru prima dată Drapelul de Stat a fost arborat pe Parlamentul Republicii Moldova la 27 aprilie 1990.

Autorul stemei Republicii Moldova este Gheorghe Vrabie. Artistul, care a plecat recent din viață, a inclus în compoziția heraldică simboluri vechi moldovenești — capul de bour, soarele, steaua și luna, dar și acvila romană.

Se consideră că culoarea albastră simbolizează cerul, galbenă — soarele, iar cea roșie — focul.

Acțiunile comemorative au demarat miercuri dimineață la Ministerul Apărării cu o ceremonie oficială consacrată Zilei Drapelului.

În Moldova există o colecție de copii ale drapelelor istorice ale Moldovei, făcută la comanda cunoscutului colecționar Petru Costin, care se păstrează la Muzeul de Stat al Serviciului Vamal. Colecția este expusă tradițional, deja al patrulea an consecutiv, în Ziua Drapelului de Stat.

Fluxul de știri
0