BUCUREŞTI, 21 apr — Sputnik. Peste 80% din mâncare e de import în România, printre produse aflându-se carne stricată, brânză sintetică, ouă expirate şi reştampilate, dar şi chiar pâine congelată.
Deputatul PNL Ninel Săpunaru, preşedintele Comisiei pentru Agricultură, a declarat la finalul votului pentru legea care obligă supermarketurile să vândă produse româneşti că în România intră în fiecare zi 25 de camioane cu pâine congelată şi produse de panificaţie, conform Agrointel.
"De exemplu, la ora actuală în România intră 25 de camioane zilnic, cu pâine congelată, cu produse de pâine și patiserie congelate. 25 de camioane în fiecare zi lăsată de la Dumnezeu, pline ochi cu produse congelate. Oare chiar nu putem să facem aceste produse în țară?", se întreabă deputatul PNL.
Dacă Parlamentul va adopta nouă formă a Legii comercializării produselor alimentare, atunci astfel de importuri nu vor mai fi. Proiectul obligă marile rețele să se aprovizioneze de la producătorii locali și să aibă pe rafturi cel puțin jumătate produse autohtone.
"Prevederea cu privire la 51% produse proaspete se referă la legume și fructe în mod special, produse de panificație, produse lactate, carne proaspătă și a fost introdusă și mierea de albine", a explicat Ninel Săpunaru.
Preşedintele Comisiei pentru Agricultură a mai precizat că prin această lege se încurajează apropierea dintre producător şi comerciant.