EDITORIALIST
Editoriale și analize de actualitate, pe subiecte fierbinți ce țin de politică, economie, societate, relații internaționale, conflicte, securitate, SUA, UE, NATO, Rusia, China, România

Noul Naționalism glorifică Viața și Persoana

© Sputnik / Miroslav RotariIlie Catrinoiu
Ilie Catrinoiu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Reprezentanţii Noului Naţionalism să dea dovadă de competenţă şi să iasă din vraja liberalismului. Aşa numitele "căsătorii" cerute de homosexuali sunt alt pas al liberalismului de distrugere a democraţiei şi de implementare a dictaturii transumaniste.

Editorial de Ilie Catrinoiu

În ultima săptămână peisajul politic românesc a suferit o resuscitare. Marian Munteanu a fost lansat de PNL în cursa electorală pentru București, iar Laurențiu Rebega a inaugurat sâmbătă la Sibiu Partidul Forţa Naţională în prezenţa preşedintei Frontului Naţional din Franţa, Marine Le Pen. Sunt, astfel, două partide naționaliste, PRU (condus de Bogdan Diaconu) şi PFN, secondate probabil de al III-lea, PNL, în cazul în care Marian Munteanu va reuşi să se impună.

ONG-urile sorosiste, pseudo-intelectualii tranziţiei, băsescologii, liberalii şi formatorii de opinie cu facultatea terminată în comunism, oameni blazaţi şi fără metafizică de care societatea românească nu mai scapă de un sfert de secol, au intrat în trepidaţii de frică să nu îşi piardă PNL-ul doctrina liberală sau să nu le joace SRI-ul destinele la poker.

Dar ceea ce ne interesează este alt aspect. Noul naţionalism are o misiune extrem de grea. Noul naţionalism trebuie să scoată societatea românească din autism, din minoratul opiniei şi din subdezvoltarea cronică în care zace. Mai mult decât atât, noul naţionalism e singura şansă a democraţiei. Nu ştim, deocamdată, dacă liderii naţionalişti menţionaţi mai sus cunosc într-adevăr realitatea actuală a mileniului III. Pentru că ne aflăm, totuşi, la un sfert de secol de la dispariţia comunismului, şi să scarpini motanul şi azi pe anticomunism este de-a dreptul anacronic.

În primul rând, noul naţionalism trebuie să abandoneze total retorica anticomunistă. Anti- ceva nu poţi fi decât dacă acel ceva există şi te confrunţi cu el. Cum comunismul nu mai e şi nici nu va mai fi, să fii anticomunist în România de azi înseamnă să duci poporul în noaptea raţiunii şi să-l ţii departe de lumea actuală, de marile dezbateri de azi şi de problemele de azi.

Recomandăm celor suferinzi de autism, jurnalişti şi pseudo-intelectuali frustraţi că în tinereţea lor marxist-leninistă nu au ridicat nici măcar un gând împotriva comunismului, să termine cu vrăjeala. Nu mai ţine!

Să fii democrat şi să lupţi pentru democraţie înseamnă să fii prezent, să vezi pericolele de azi, să te lupţi cu atacurile de azi la adresa democraţiei. Nu cu un timp care a trecut acum un sfert de veac.

Îi invit pe marii noştri democraţi să ia în tirul tastaturii noua utopie a mileniului III, noua dictatură: transumanismul. Dar cum nu avem democraţi în România şi cum nu avem nici democraţie, nu ne facem iluzii. Vrem doar să dăm o direcţie corectă Noului Naţionalism de care liderii partidelor naţionaliste sunt responsabili.

Viaţa, sub toate formele ei pe această Planetă, şi specia umană sunt azi în pericol de a fi nimicite şi înlocuite cu Inteligenţa Artificială dacă nu acţionăm. Science Fiction nu mai este deloc Science Fiction! Odată cu dispariţia Vieţii şi a speciei umane dispare şi democraţia. Or, Viaţa şi Persoana umană sunt ceea ce Noul Naţionalism trebuie să apere şi să cultive în mod democratic şi pentru democraţie.

La Forumul Economic Mondial de la Davos s-a discutat serios pe acest subiect.  

Un raport al UBS, cea mai mare bancă elveţiană, arată că unele munci pur şi simplu or să dispară pe măsură ce roboţii devin mai sofisticaţi. Raportul mai arată că inegalitatea din interiorul societăţilor, dar şi dintre ţările dezvoltate şi cele subdezvoltate, implică câştiguri din ce în ce mai mari pentru cei din vârful societăţii, ca de altfel şi pentru ţările dezvoltate în detrimentul ţărilor subdezvoltate. Însă ceea ce este mai grav e că inegalitatea se adânceşte pe măsură ce automatizarea şi Inteligenţa Artificială ocupă societatea, arată banca americană Merrill Lynch. O cercetare a Universităţii Oxford spune că 35 % din muncitorii Marii Britanii şi 47% din cei ai Americii vor intra în şomaj în următorii 20 de ani din cauza roboţilor. Şi James Clapper, director al National Intelligence, a avertizat în februarie Congresul american în privinţa exploziei şomajului din cauza Inteligenţei Artificiale.

Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că ţările subdezvoltate, cum este cazul României, au de suferit mult mai mult decât ţările dezvoltate din momentul în care roboţii vor ocupa forţa de muncă. Suntem practic epuraţi etnic, în mod non-violent, de un sistem economico-tehnologic construit special împotriva factorului uman. Putem spune fără să exagerăm că Hitler şi Lenin au fost nişte copii nevinovaţi în comparaţie cu sistemul economic liberal-transumanist în care am intrat după 1990!

Prin urmare, reprezentanţii Noului Naţionalism să dea dovadă de competenţă şi să iasă din vraja liberalismului. Aşa numitele "căsătorii" cerute de homosexuali sunt alt pas al liberalismului de distrugere a democraţiei şi de implementare a dictaturii transumaniste. Noul Naţionalism nu cere pedepsirea sau interzicerea homosexualităţii, nu interesează pe nimeni ce face omul în dormitorul lui, dar dezbaterea nu are nimic în comun cu căsătoria şi procrearea în sine, ci cu transformarea omului în produs şi în marfă pentru o utilizare sigură şi de unică folosinţă în industria ingineriei genetice şi tehnologice: un robot nu are nevoie de act sexual ca să se reproducă, ci de tehnologie. Un robot e asexuat la fel ca un transsexual. Angrenajul tehnologico-totalitar devine mult mai eficient din momentul în care omului îi este ștearsă identitatea sexuală şi capacitatea de reproducere.

Noul Naţionalism glorifică Viaţa şi Persoana.

Ilie Catrinoiu este critic social şi membru fondator al Ligii Distributiste Române Ion Mihalache; el scrie despre politică, economie şi cultură dintr-o perspectivă creştină.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției Sputnik.

Fluxul de știri
0