CHIȘINĂU,18 apr — Sputnik. Produsele din lapte și carne pot deveni periculoase pentru sănătatea oamenilor din cauza căldurii care s-a instalat în aprilie, a declarat luni la o conferință de presă Gheorghe Gaberi, conducătorul Agenției Naționale pentru Securitatea Alimentelor.
El a atenționat asupra faptului că condițiile sanitare inadecvate și comerțul stradal favorizează răspândirea bolilor infecțioase.
"Produsele se vând peste tot. Mai ales dacă vorbim despre produsele din lapte și cele din carne. Acum s-a instalat o vreme de vară, de aceea este evident că a crescut riscul de intoxicare a cetățenilor cu produse alterate", a spus Gaberi.
În context, funcționarul i-a sfătuit pe cetățeni să cumpere produse numai din punctele autorizate și la piețele agroalimentare, unde Agenția Națională pentru Securitatea Alimentelor are inspectori speciali care efectuează controale și certifică marfa.
"Vânzătorul, la rugămintea cumpărătorului, este obligat să-i prezinte acestuia certificatul de calitate a mărfii", a spus Gaberi.
Această chestiune este foarte actuală în ajunul sărbătorilor pascale, când mulți oameni merg la Piața Centrală pentru a cumpăra anume produse din lapte și carne.
"Conform legislației în vigoare, anume producătorul se face responsabil pentru calitatea și securitatea mărfii", afirmă Gaberi.
Anual, organele de drept și Agenția pentru Securitatea Alimentelor efectuează raiduri pentru a evita eventuala vânzare a produselor în puncte neautorizate. Totuși, până în prezent această problemă nu a fost rezolvată definitiv.